Cetăţile din Râşnov şi Făgăraş, reabilitate cu peste 8,5 milioane euro

Cetățile din Făgăraș și Râșnov vor fi reabilitate cu peste 8,5 milioane de euro din fonduri europene, în următorii doi ani, proiectele depuse în acest sens la Agenția de Dezvoltare Centru, pe Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, fiind declarate câștigătoare.
Filip Stan
20 apr. 2017, 15:44
Cetăţile din Râşnov şi Făgăraş, reabilitate cu peste 8,5 milioane euro

„Sperăm ca, în maximum o lună, să fie semnat contractul de finanțare, apoi urmează licitația pentru proiectul tehnic. La Cetatea Râșnov se va investi suma de 3,8 milioane de euro într-o serie de lucrări care se vor derula pe o perioadă de 24 de luni. Nu cred că lucrările de reabilitare vor începe în acest an, dar este extrem de important că am obținut această finanțare pentru că cetatea are nevoie de o serie de lucrări având în vedere că fostul proprietar al obiectivului istoric a făcut mai multe intervenții și lucrări neautorizate în perioada 2000-2006”, a precizat pentru AGERPRES viceprimarul orașului Râșnov, Liviu Butnariu.

Principalele lucrări propuse vizează redarea aspectului original al ansamblului arhitectural, de la fațade și șarpante la spațiile interioare și exterioare. Printre acestea se numără reconstituirea integrală a Turnului Gotic și a Turnului adosat, reconstituirea a două căsuțe din zona Turnului armelor, restaurarea inscripțiilor și elementelor decorative din ceramică păstrate pe suprafețele zidurilor ansamblului studiat, conservarea și punerea în valoare a mărturiilor de locuire și utilizare a spațiilor interioare și exterioare ale ansamblului Cetății Râșnov.

De asemenea, conform proiectului, se dorește realizarea a 15 spații pentru expoziții, precum și desființarea construcțiilor sau completărilor la structuri de orice fel dacă acestea nu respectă principiul autenticității sau sunt realizate cu materiale și tehnici inadecvate, a construcției din lemn realizată în perioada 2000-2006, în vecinătatea capelei de sus din Incinta de Vest.

Prima atestare documentară a Cetății Râșnov este legată de năvălirea tătarilor care au pârjolit întreaga Țară a Bârsei, la 1335.

După ce a trecut în administrarea Primăriei Râșnov, obiectivul atrage an de an un număr mare de turiști, inclusiv datorită evenimentelor culturale care au loc în cetate pe tot parcursul verii. Anul trecut, Cetatea Râșnov a fost vizitată de 410.000 de turiști plătitori de bilete, dar în realitate numărul vizitatorilor este mai mare, având în vedere că la o serie de evenimente culturale care se organizează în cetate pe parcursul verii accesul este gratuit.

Potrivit Agerpres, proiectul de reabilitare al Cetății Făgăraș este în valoare de 4,9 milioane de euro, contractul de finanțare urmând să fie semnat în mai.

Managerul Cetății Făgăraș, Elena Bejenaru, a declarat pentru AGERPRES, că proiectul este unul complex, care presupune pe lângă reparații capitale, inclusiv construcții noi, ce vor fi executate în termen de 24 de luni.

„Vor fi refăcute cele două poduri, cel de Est — care va fi rabatabil, și cel de pe latura de Nord — care va fi pietonal, se vor reface zidurile de apărare, se va amenaja șanțul de apărare prin înlăturarea pământului depus în timp pe ziduri, se va reface drumul de stajă, zidurile Cetății, se vor realiza mai multe spații expoziționale și altele. Oricum, ne dorim ca, după reabilitare, Cetatea Făgăraș să se apropie mai mult de înfățișarea pe care o avea în secolul al XVII-lea. Cred că, la finalul lucrărilor, Cetatea Făgăraș va arăta mult, mult mai bine și va deveni un obiectiv turistic foarte vizitat. Oricum numărul de turiști care ne vizitează este în creștere de la un an la altul”, a precizat Elena Bejenaru.

Așezată sub munții care despărțeau Ardealul de Muntenia, Cetatea Făgăraș a fost prețuită și de voievozii Țării Românești, dar și de principii transilvani, a cunoscut suzeranitatea regatului ungar, dar și pe cea a sultanilor otomani. Spre sfârșitul secolului XIV, Mircea cel Bătrân se intitula și domn al Țării Făgărașului, până la Olt. Cetatea este legată apoi de ascensiunea politică a lui Ștefan Mailat, nobil făgărășean care ajunge la demnitatea de voievod al Transilvaniei. În anul 1599, Mihai Viteazul dăruiește cetatea Doamnei Stanca, soția sa. Ceva mai târziu, în secolul al XVII-lea, cetatea Făgărașului este reședință a principilor Transilvaniei și găzduiește de câteva ori chiar adunările Dietei principatului. După anul 1696, cetatea devine proprietate a Coroanei Habsburgice.

În 2017, Cetatea Făgăraș a fost vizitată de 104.000 de turiști, în creștere cu 50.000 față de anul precedent.

O altă cetate reabilitată cu fonduri europene în județul Brașov este cea de la Rupea, care a intrat în circuitul turistic în anul 2009, după finalizarea lucrărilor.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet