Cezar Preda o acuză pe Udrea de duplicitate în relaţia cu PDL

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda susţine că gestul Elenei Udrea de a anunţa înscrierea Mişcării Populare ca partid politic a fost "total lipsit de fair play, eleganţă şi altruism faţă de PDL" şi îi cere colegei sale de partid "să iasă din această duplicitate", informează Agerpres.
Romania TV
23 iul. 2013, 14:40
Cezar Preda o acuză pe Udrea de duplicitate în relaţia cu PDL

„Primul om care a făcut anunţul privind înscrierea Mişcării Populare la Tribunal a fost colega mea Elena Udrea, de ce a făcut-o, cum a făcut-o, dânsa ştie mai bine. În orice caz este total lipsit de fair play, eleganţă şi altruism faţă de PDL să faci un asemenea anunţ şi cu ipocrizia de rigoare că sunt surori, născute una după alta” a declarat marţi deputatul Cezar Preda pentru agenţia Agerpres.

Vicepreşedintele PDL cere Elenei Udrea „să lase la o parte duplicitatea”, iar celor care fac parte din „construcţia de la Cotroceni să înceteze atacurile la adresa PDL”.

„Elena Udrea ar trebui să iasă din această duplicitate. De fiecare dată când construcţia de la Cotroceni este criticată de membrii PDL, ca o haită se reped asupra acelei persoane, ca şi cum n-ar avea voie să critice sau să spună lucruri despre această construcţie”, a mai spus Cezar Preda.

Deputatul PDL a mai spus că „concursul de înjurături la adresa PDL şi lui Vasile Blaga ca şi condiţie de apropiere de Mişcarea Populară trebuie să înceteze” şi că speră pe viitor ca partidul său „să aibă o reacţie foarte puternică”.

„Nu poate un porumbel cu aripile sale să acopere toate ciorile şi toate coţofenele din spate, este exclus să-i păcăleşti pe români”, a concluzionat Cezar Preda.

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat că, din ceea ce ştie ea, marţi vor fi depuse actele pentru înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară, precizând că, din câte a reţinut, preşedinte interimar va fi Eugen Tomac.

Întrebată, într-un interviu pentru Adevărul, de ce se întârzie înscrierea partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea a răspuns: „Mâine se duc, am înţeles, cu înscrierea”.

Întrebată dacă ştie cine va fi preşedinte interimar, deputatul PDL a răspuns: „Nu, dar parcă am reţinut eu, cred că Eugen Tomac”.

„Mi-e greu aici, chiar să nu fac o gafă, dar faptul că cel care a luat cel mai mare scor în alegeri pentru PDL, Eugen Tomac, un tânăr foarte iubit şi în Moldova, proiectul politic de suflet al preşedintelui, vine şi intră în conducerea partidului, poate chiar pe prima funcţie, este un semnal că Mişcarea Populară vrea să vină cu oameni noi, oameni tineri, care nu au fost târâţi prin mocirla bătăliilor politice”, a spus Udrea.

Ea a mai spus că nu vede proiectul Mişcării Populare separat de cel al unificării dreptei şi nici în opoziţie cu PDL.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Bianca Giurcanu a împlinit 31 de ani! Cum a fost surprinsă fosta concurentă de la Survivor de soțul ei
Fanatik.ro
Franţa – Maroc: gafa anului în direct la Antena 1! Ce a putut să spună reporteriţa despre Mbappe
Capital.ro
Schimbare majoră pentru plăți în Europa. Euro digital intră în linie dreaptă. Când ar putea deveni disponibil
Playtech.ro
Cât costă taxele de drum în Grecia în 2026. Tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu mașina
Adevarul
„Ia ce ai şi du-te şi omoară-i”. Plan de asasinat la comandă în Țăndărei: patru bărbați au deschis focul asupra a doi rivali
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Gabi Mureșan înaintea tragediei. Preotul care a încercat să-l salveze a povestit tot: „Cred că nu mai pot”
iamsport.ro
Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”
MediaFlux
Trump, nr.1 pe lista de asasinate. Statul care e pregătit să-l omoare pe președintele SUA
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?