Cezar Preda: România, în criză totală 40 de zile. Organizatorii referendumului contestă organizarea

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, joi că, urmare a deciziei CC, "România va fi în criză totală timp de 40 de zile" şi a apreciat că organizatorii referendumului "şi-au contestat propria organizare".
Romania TV
02 aug. 2012, 15:21
Cezar Preda: România, în criză totală 40 de zile. Organizatorii referendumului contestă organizarea

„Nu comentăm decizia Curţii Constituţionale, putem comenta efectele ei. România va fi în criză totală timp de 40 de zile. Cei care au organizat referendumul şi-au contestat propria organizare. Nu mai există alt responsabil pentru criză decât USL care a organizat şi a contestat organizarea„, a precizat Cezar Preda.

În opinia lui Cezar Preda, „USL nu contestă numai acest referendum care nu i-a ieşit cum a vrut, contestă şi alegerile locale, parlamentare şi europarlamentare”.

Curtea Constituţională a anunţat oficial că a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul, menţionând că a primit date „contradictorii” privind listele electorale permanente şi că a cerut Guvernului ca până la 31 august să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul.

În acelaşi timp, Curtea Constituţionlă a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiate, contestaţiile referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ionuț Luțu omul de încredere al lui Gigi Becali. Șapte povești memorabile despre relația lor
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT