CFR Cluj – Lazio 0-0 şi campioana României este eliminată din Conference League

Echipa CFR Cluj a fost eliminată de formaţia Lazio Roma, joi seară, în play-off-ul Conference League, terminând la egalitate meciul retur cu italienii, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, scor 0-0. În tur, la Roma, în urmă cu o săptămână, scorul a fost 1-0 pentru Lazio.
Filip Stan
23 feb. 2023, 21:52
CFR Cluj - Lazio 0-0 şi campioana României este eliminată din Conference League

CFR Cluj – Lazio UPDATE: Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, joi seara, în conferinţa de presă de la finalul partidei cu Lazio Roma, încheiată 0-0, care a dus la eliminarea din Conference League, că formaţiei sale i-a lipsit norocul ţinând cont că şi-a creat două ocazii mari chiar şi când evolua cu un om mai puţin pe teren.

„Îmi felicit echipa pentru că a făcut un joc fantastic împotriva unui adversar mult mai valoros, favorit la câştigarea Conference League. Dacă nu ai noroc în fotbal şi în viaţă e greu. Iar azi ne-a lipsit norocul. Şi ne-a lipsit şi un arbitru inspirat. Nu ai voie să opreşti un atac 3 contra 1 pentru un fault după ce s-au lovit genunchi în genunchi doi jucători de la Lazio. Acolo era gol la acea fază, eram încă 11 la 11 şi altfel era meciul. Am avut şi câteva ocazii mari, ceea ce în tur nu am avut. Dar chiar nu am ce să le reproşez băieţilor. Şi în 10 ei şi-au creat două ocazii mari. Păcat, ar fi fost o victorie fantastică pentru noi, o victorie de moral. Dar şi aşa cred că am făcut o figură frumoasă în seara asta. Am făcut tot ce a depins de noi, însă atât am putut”, a spus Petrescu.

„La început nu eram aşa încrezător, chiar spuneam de 10% şanse. Dar după cum s-a jucat în prima repriză, şansele noastre crescuseră, erau mari. Am crezut că noi chiar vom câştiga. Chiar îmi pare rău că n-am reuşit să câştigăm, meritam pentru atitudine. Când joci cu Lazio, ca jucător de autodepăşeşti. Va fi greu să repetăm acest joc în campionat, indiferent că jucăm cu FCSB sau Craiova. Mă refer să jucăm cu aşa intensitate şi concentrare. Băieţii chiar m-au şocat azi în unele momente cât de curajoşi au fost şi cât de bine au jucat. Dar e normal, cu asemenea spectatori şi atmosferă… i-au făcut să se simtă fotbalişti. Dacă am avea mereu stadionul plin ca astăzi ar fi fantastic. Dar noi avem foarte rar stadionul plin”, a adăugat tehnicianul.

Petrescu a menţionat că dubla cu Lazio a reprezentat pentru el un bonus, deoarece obiectivul şi-l îndeplinise încă de la calificarea în grupele Conference League.

„Diferenţa în dubla asta a făcut-o Ciro Immobile. El a dat golul în tur. Lazio cred că va câştiga competiţia dacă nu va avea prea multe accidentări. Meciul ăsta pentru mine a fost un bonus, pentru că obiectivul meu era să ne calificăm în grupele cupelor europene, nu în primăvara europeană. Iar noi ne-am calificat şi în primăvara europeană”, a afirmat tehnicianul.

CFR Cluj – Lazio 0-0: Campioana României nu a reuşit minunea. CFR Cluj a fost eliminată de formaţia Lazio Roma, joi seară, în play-off-ul Conference League, terminând la egalitate meciul retur cu italienii, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, scor 0-0. În tur, la Roma, în urmă cu o săptămână, scorul a fost 1-0 pentru Lazio.

România, intermediar într-un contract pentru livrarea de obuze pakistaneze către Ucraina, scrie New York Times
La Cluj-Napoca, echipa lui Dan Petrescu a rămas în inferioritate numerică în minutul 77, când a fost eliminat Muhar.

CFR Cluj: Scuffet – Manea (Braun ’84), Kolinger, Burca, Camora – Deac (Hoban ’78), Cvek, Muhar, Krasniqi (Petrila ’84) – Malele (Birligea ’70), Janga (Yeboah ’84). Antrenor: Daan Petrescu

Lazio Roma: Maximiano – Lazzari, Gila, Casale, Hysaj – Luis Alberto (Cataldi ’76), Vecino, Basic – Romero (Cancellieri ’66), Immobile, Felipe Anderson. Antrenor: Maurizio Sarri.

Cartonaşe galbene: Muhar ’36, ’77, Deac ’55, Cvek ’59 / Casale ’14, Immobile ‘37

Cartonaş roşu: Muhar ‘77

Klaus Iohannis și-a luat angajamentul în fața Maiei Sandu: „Republica Moldova nu e singură în fața provocărilor”
Meciul de la Cluj-Napoca a fost arbitrat de o brigadă din Germania, cu Felix Zwayer la centru. Zwayer a fost ajutat de asistenţii Stefan Lupp şi Marco Achmuller. Arbitri VAR au fost Harm Osmers şi Katrin Rafalski, iar rezervă Sven Jablonski.

Lazio Roma s-a calificat în optimile de finală ale Conference League.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Florin Salam, dans incendiar cu Floricica Dansatoarea! Puțini știu ce relație este între ei, de fapt
Fanatik.ro
Peter Magyar și Kelemen Hunor, prima oară față-n față. S-ar putea schimba relația dintre UDMR și noul Guvern ungar? „Nu-și pierde nimeni influența”
Capital.ro
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. Autoritățile au început controale la adresele declarate
Playtech.ro
Ce cheltuieli taie românii pentru a face față scumpirilor. Mulți se plâng că au ajuns la limită: „Nu mai am la ce renunța”
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară folosită în Parkinson
wowbiz.ro
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit! Imagini emoționante de la cununia civilă a vedetei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Calendar ortodox pentru 22 aprilie 2026. Ce NU trebuie să facă creștinii pentru a se feri de boli și necazuri
iamsport.ro
L-a auzit pe Gigi Becali și s-a revoltat în direct: ”Îmi venea să sparg televizorul, mi-a fost o scârbă teribilă! Nu are Hristos, nu are mamă, nu are tată”
MediaFlux
Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de premier, anunță Manda. Ponta a propus deschiderea discuțiilor cu AUR
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara