Viitorul Constanţa a câştigat Supercupa României. Este pentru prima oară când trupa lui Hagi obţine trofeul

Viitorul Constanţa, deţinătoarea Cupei României, a câştigat, sâmbătă, Supercupa, impunându-se cu scorul de 1-0 (0-0) în faţa campioanei CFR Cluj, pe stadionul Ilie Oană, din Ploieşti. Pentru echipa constănţeană este primul astfel de trofeu.
Filip Stan
06 iul. 2019, 15:55
Viitorul Constanţa a câştigat Supercupa României. Este pentru prima oară când trupa lui Hagi obţine trofeul

CFR CLUJ VIITORUL 0-1. Viitorul Constanţa îşi completează astfel palmaresul după titlul de campioană, Cupa României şi cu cel de-al treilea trofeu naţional, Supercupa României. Aceasta a fost a doua partidă în care formaţia din Ovidiu a jucat cu Supercupa României pe masă, dar în 2017 a pierdut în faţa echipei FC Voluntari cu 0-1.

Fără Ianis Hagi, protejat de tatăl său în perspectiva unui transfer în străinătate, FC Viitorul a început mai bine meciul, punând presiune constantă pe apărarea adversă, însă prima ocazie a aparţinut formaţiei CFR Cluj. În minutul 10, Itu a primit o minge la marginea careului lateral dreapta şi a şutat puternic, însă mingea a trecut pe lângă poartă. Imediat a venit şi replica echipei FC Viitorul, însă Houri a trimis mult peste poarta apărată de Arlauskis în minutul 11.

Artean şi-a încercat şi el şansa (minutul 22) după o recuperare la aproximativ 25 de metri, dar mingea a trecut la un metru de poarta formaţiei ardelene.

În minutu 32, Costache şutează peste poartă de la aproximativ 16 metri după o pasă scurtă a lui Omrani, la fel ca şi Itu în minutul 35.

Cea mai mare ocazie a primei reprize a venit în minutul 39 şi i-a aparţinut lui Omrani, care a trimis foarte puţin pe lângă poartă după o centrarea a lui Deac. Până la pauză CFR a mai ratat o dublă ocazie, şutul lui Djokovic de la 30 de metri fiind respins în lateral de Tordai, portarul parând imediat şi şutul lui Omrani din 7 metri lateral dreapta.

După pauză, FC Viitorul a solicitat o lovitură de la unsprezece metri în minutul 50, când în urma unui corner Bordeianu a ratat degajarea, iar mingea l-a lovit în mână. Centralul Sebastian Colţescu nu a acordat însă penalty şi chiar i-a arătat lui Iancu un cartonaş galben pentru proteste.

Câteva minute mai târziu, acelaşi Gabriel Iancu a semnat prima mare ocazie a formaţiei sale în repriza secundă după ce şutul său de la 19 metri dintr-o lovitură liberă a trecut aproape de vinclul porţii lui Arlauskis.

Mintul 62 a adus o nouă ocazie din lovitură liberă, însă la poarta deţinătoarei Cupei României, Ciprian Deac trimiţând la rândul său mingea pe lângă poartă.

FC Viitorul încearcă mai mult în repriza secundă, dar nici Houri (minutul 74) şi nici Mladen (80) nu reuşesc să deschidă scorul. CFR a dat replica prin Petrila (84), dar şutul acestuia a fost respins peste poartă din 4 metri de Ţîru.

Golul victoriei a venit în minutul 86 al partidei, când Artean a recuperat o minge respinsă de Vinicius şi a şutat imparabil cu exteriorul de la aproximativ 28 de metri.

Meciul putea ajunge la loviturile de departajare, dar bara s-a opus la şutul lui Deac din minutul 90+3.

Min. 86 GOL Viitorul! Andrei Artean, fostul jucător al lui ACS Poli Timişoara, marchează cu un şut de la 22 de metri, după  respingere neglijentă a fundaşilor CFR-ului.

Min. 53 Primul şut pe poartă al Viitorului, de la 22 de metri, dar Arlauskis nu are probleme să reţină mingea.

Min. 33 Primul şut pe poartă. Omrani trage de la 25 de metri, dar Tordai prinde fără probleme.

Min. 27 Şut centrare al lui Omrani, mingea ajunge la Costache, însă lovitura de cap a acestuia, din 4 metri, trece peste poartă! A fost prima ocazie a partidei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT