Chelaru: Problema la referendum a fost acceptarea condiţiei de prezenţă

Vicepreşedintele PSD Ioan Chelaru a declarat, joi, că "problema" legată de referendumul din 29 iulie a fost în primul rând acceptarea condiţiei de prezenţă, dar şi modul în care a fost gestionată în străinătate imaginea privind motivele pentru care a fost suspendat Traian Băsescu.
Romania TV
23 aug. 2012, 16:18
Chelaru: Problema la referendum a fost acceptarea condiţiei de prezenţă

Chelaru a fost întrebat cum vede afirmaţia senatorului Mircea Geoană potrivit căreia USL a greşit în acţiunea de demitere a lui Traian Băsescu în privinţa pregătirii acesteia şi la nivel extern.

„Cred că domnul Geoană nu are toate datele problemei, eu ştiu şi am şi participat la aceste acţiuni, că USL a avut o pregătire foarte serioasă a întregii strategii privind şi suspendarea şi apoi şi procedura de referendum. Nu cred că asta a fost problema, că nu a fost pregătit în străinătate, nu poţi să pui pe nimeni să vină la vot dacă nu doreşte, iar din păcate puţini cetăţeni români din străinătate au fost prezenţi la vot. Nu cred că asta a fost o greşeală”, a spus Chelaru, făcând referire la pregătirea campaniei electorale.

În ceea ce priveşte gestionarea imaginii pe plan extern, vicepreşedintele PSD a admis că aceasta a lăsat de dorit.

„Cred că noi ar fi trebuit să pregătim mai bine, sub aspectul imaginii, prezentarea situaţiei preşedintelui Băsescu şi a modului în care s-a încălcat Constituţia. Înclin să cred şi în implicarea unor instituţii româneşti cu atribuţii în străinătate care au contat în prezentarea acestei imagini, din păcate suficient de defavorabile”, a susţinut Chelaru.

„Dacă este să discutăm, cred că problema s-a pus la acceptarea pragului şi după aceea la hotărârea Curţii”, a mai afirmat senatorul PSD, referindu-se la invalidarea referendumului.

Senatorul independent Mircea Geoană a declarat, joi, într-un interviu acordat Mediafax, că USL a greşit nepregătind bine în străinătate acţiunea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, el arătând că acest lucru a reprezentat un „călcâi al lui Ahile” pentru demersul USL.

„Dacă aş spune că există un punct care poate fi considerat ca şi călcâiul lui Ahile la această operaţiune – este foartea slaba pregătire în străinătate şi în exterior – şi în Europa şi în America”, a spus Geoană.

El a precizat că această slabă pregătire a demersului de suspendare în exterior a fost reproşată USL de către partenerii şi aliaţii săi.

„Şi este, într-un fel, şi reproşul pe care aliaţii şi partenerii noştri ni l-au făcut spunând că această pregătire nu a existat practic şi acest lucru a creat un câmp liber pentru contra-propagandă, pentru insinuare, pentru intoxicare din partea taberei care se apăra. Cred că aici a fost elementul de vulnerabilitate care în cele din urmă a costat din punct de vedere al deciziei finale”, a spus Geoană.

El a arătat că momentul decisiv în eşecul acţiunii de suspendare a fost reprezentat de apariţia din străinătate a dubiilor cu privire la legitimitatea acţiunii USL.

„Momentul decisiv a fost momentul în care din străinătate, aproape unanim, a apărut un element de dubiu cu privire la legitimitatea şi modul în care se derulează această operaţie. Cred că acolo a fost punctul slab şi tot ce a urmat ca şi convulsie de-a lungul acestui proces a reflectat de fapt această slăbiciune iniţială a operaţiunii de suspendare”, a spus Geoană.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Șumudică nu are ce căuta la FCSB!” Gigi Mustață, ferm: Edi Iordănescu, Rădoi sau Reghecampf, singurele opțiuni
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
Salariu de 3.000 de lei, chirie de 1.600. Calculul care arată de ce mulți români trăiesc de la o lună la alta: „Muncesc și nu mă aleg cu nimic”
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 18 și 19 ani și-au pierdut viața în urma unei tragedii rutiere în județul Prahova. Un adolescent de 15 ani a ajuns în spital
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Lege nouă pentru pensionari. Casa de Pensii e obligată să rezolve în termen scurt
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte