Chestorul Ioniţă a fost informat oficial în octombrie că Vladimir Plahotniuc, cercetat în Republica Moldova, a fost identificat în Iaşi

Chestorul Cătălin Ioniţă, şeful direcţiei Generale Anticorupţie din MAI, a fost informat oficial în luna octombrie de autorităţile judiciare de la Chişinău că Vladimir Plahotniuc, pe al cărui nume este emis un mandat de arestare, fiind acuzat de de spălare de bani, a fost identificat în zona Copou din Iaşi, relevă o analiză Deutsche Welle. 
Romania TV
13 dec. 2019, 19:16
Chestorul Ioniţă a fost informat oficial în octombrie că Vladimir Plahotniuc, cercetat în Republica Moldova, a fost identificat în Iaşi

Plahotniuc este cercetat în Republica Moldova într-un dosar de spălare de bani, dar figurează în dosare penale şi în alte ţări. În iunie 2019, când a pierdut puterea, Plahotniuc a fugit din Moldova prin regiunea separatistă transnistreană. Ulterior, în spaţiul public au apărut informaţii despre faptul că acesta s-ar fi „stabilit” iniţial la Londra, apoi în Miami, dar, la sfârşitul lunii octombrie, a fost la Iaşi, fiind identificat, conform documentului transmis de Chişinău, în zona spitalului Parhon din Copou, în perioada 25 – 28 octombrie. Analiza Deutsche Welle menţionează inclusiv informaţia difuzată de Pagina de Media, conform căreia Vladimir Plahotniuc, care deţine în Moldova postul de televiziune Prime TV (principalul canal TV), dar şi alte instituţii media, este interesat de postul Prima TV.

Vlad Plahotniuc vrea să cumpere Prima TV. Oligarhul e căutat în Republica Moldova pentru spălare de bani

Deutsche Welle remarcă faptul că la 29 noiembrie 2019, Procuratura Anticorupţie de la Chişinău l-a dat pe Plahotniuc în urmărire internaţională, fără însă a menţiona şi cea de a doua identitate a sa, Novak Vladislav Vladimir, deşi fostul preşedinte al Comisiei parlamentare pentru securitatea statului, Chiril Moţpan, dezvăluise informaţia despre cea de-a doua identitate încă din 21 noiembrie.

De altfel, la începutul lunii decembrie, preşedintele Igor Dodon a confirmat, după o şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate, că Plahotniuc Vladimir şi Novak Vladislav Vladimir sunt una şi aceeaşi persoană, actele cu cea de a doua identitate fiind obţinute în baza unei solicitări a fostului şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Vasile Botnari, cunoscut ca fiind „mâna dreaptă” a lui Plahotiuc. Procedura este una netradiţională, dar legală în cazul „ofiţerilor sub acoperire” ai SIS din Republica Moldova, comentează Deutsche Welle.

Abia marţi, 10 decembrie, autorităţile moldovene l-au informat oficial pe ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, despre cea de-a doua identitate a lui Plahotniuc – înştiinţări similare fiind transmise şi ambasadorilor SUA – Dereck J. Hogan şi Regatului Unit – Steven Fisher, notează Deutsche Welle.

Şi în acest caz, Chişinăul a solicitat sesizarea autorităţilor competente ale României în vederea identificării locului în care se află Plahotniuc.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT