Chestorul Manoloiu, pus sub urmărire penală, riscă DEMITEREA

Şeful de la evidenţa populaţiei, chestorul Constantin Manoloiu, ar putea fi demis, în funcţie de ancheta Parchetului. O spune chiar noul ministru de interne, Mircea Duşa, informează România TV. 
Romania TV
07 aug. 2012, 10:38
Chestorul Manoloiu, pus sub urmărire penală, riscă DEMITEREA

Mircea Duşa spune că va lua o decizie în legătură cu chestorul Constantin Manoloiu, după ce va primi o informare de la Parchet.

Dl Manoloiu a fost audiat ieri. Dacă voi avea o comunicare de la Parchet, pe baza analizei pe care o face conducerea ministerului şi pe baza legii privind Statutul poliţiştilor, voi dispune şi măsurile necesare„, a declarat Mircea Duşa.

Chestorul Constantin Manoloiu, şeful Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, a fost pus luni oficial sub acuzare, împotriva ofiţerului de poliţie fiind declanşată urmărirea penală pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. 

Manoloiu a fost citat luni la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), pentru a fi audiat în legătură cu adresele transmise Curţii Constituţionale pentru soluţionarea referendumului, informaţiile din acte contrazicându-se.

El a declarat, la ieşirea de la sediul Parchetului instanţei supreme, că nu îşi dă demisia, că este un profesionist, iar învinuirea „nu are relevanţă, ea vine şi se duce”.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
David Miculescu, out în derby-ul cu U Craiova? Cum arată piciorul căpitanului FCSB după accidentarea din meciul cu Petrolul
Capital.ro
Toamna aduce o evoluție surprinzătoare a temperaturilor. Prognoza ANM până pe 19 octombrie
Playtech.ro
Ai frânat imediat ce ai văzut radarul. Este deja prea târziu? De la ce distanță poate fi măsurată viteza mașinii
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Bombă! Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: 'Am avut deja discuții cu oameni de afară'
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte