Chiar dacă primarul Ciprian Ciucu crede cu tărie că „FCSB nu e Steaua”, Gigi Becali îi dă Cezarului ce-i al Cezarului: „Se pricepe la administrație, s-a văzut din discurs, din campanie”

Chiar dacă, în trecut, a avut câteva clinciuri cu primarul nou-ales al Capitalei, Gigi Becali îi dă Cezarului ce-i al Cezarului. Latifundiarul din Pipera este de părere că Ciprian Ciucu cunoaște administrație și că s-a descurcat bine în campania electorală, reușind "să le ia fața" contracandidaților săi.
Oana Anghel
09 dec. 2025, 10:47
Chiar dacă primarul Ciprian Ciucu crede cu tărie că

„Echipa aia din Berceni nu e Steaua”, spunea, în urmă cu trei ani, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de existență a clubului Steaua, Ciprian Ciucu, primarul nou-ales al Capitalei. Gigi Becali nu-i poartă, însă, ranchiună și îi recunoaște meritele ca edil.

Latifundiarul din Pipera l-ar fi preferat pe Daniel Băluță la cârma Bucureștiului, dar spune că și-a dat seama că Ciucu a fost „mai bun, mai deștept, mai priceput la administrație„.

Era mai bun, se vedea din discurs, din campanie. E mai deștept, mai priceput decât Băluță la administrație. Eu țineam cu Băluță, dar am văzut că-l bate. Știa mai bine ca el, se pricepea mai bine ca el, s-a văzut în campanie. Ăla (n.r. Băluță) era mai șmecherit”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.

În ciuda clinciurilor avute cu Ciprian Ciucu, Becali crede că acesta va fi un primar excepțional: „E mai priceput decât Băluță la administrație

Mai mult, în 2018, actualul primar al Bucureștiului l-a atacat pe Gigi Becali pentru modul în care a obținut autorizația de închiriere a Arenei Naționale, insinuțnd faptul că a fost vorba despre o favoare făcută de fina Gabriela Firea (primar al Capitalei la acel moment) nașului Gigi Becali.

Citeste si Ce pasiuni are Ciprian Ciucu, noul edil al Capitalei. Sportul și muzica, pe lista primarului: „Nu ai cum să nu-l iubești”

Faptul că PMB/Firea i-a dat fără procedură competitivă clubului FCSB/Becali un contract, relația dintre Firea și Becali fiind de fin/naș, reprezintă un conflict de interese cât Arena Națională de mare. Oare DNA se autosesizează sau trebuie să mă duc personal până acolo?”, a scris Ciucu, pe pagina personală de Facebook, în 2018.

Ciprian Ciucu are o legătură strânsă cu sportul, fiind mare fan al baschetului. Preferatul lui este Michael Jordan, iar dintre baschetbaliștii români îl admiră pe Virgil Stănescu.

Sportivul meu preferat? Michael Jordan! Dintre cei care nu mai sunt activi, evident că e și Maradona. Cât despre sportivii români, Hagi e de departe favoritul! Am crescut cu ‘Generația de Aur’ a lui Hagi. Nu ai cum să nu-l iubești pe Hagi! Îmi mai place de Marius Lăcătuș.

La baschet e Virgil Stănescu, cu care mă și știu. E un tip foarte, foarte fain. Face foarte mult pentru sport după ce s-a retras din activitate. E foarte tare omul! Evident, e și Cristina Neagu. Mai sunt și Simona Halep, respectiv Ilie Năstase, niște nume mari ale sportului nostru”, a spus Ciprian Ciucu.

Citeste si Jessy rămâne „regina” Primăriei Sectorului 6: Ciprian Ciucu dezvăluie soarta pisicii devenită virală pe rețelele de socializare

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Fostul jucător al FCSB-ului a revenit pe teren la 40 de ani! Nu mai jucase un meci oficial de un an
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Permisul auto se schimbă. Noi reguli pentru șoferi în toată Europa
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat