AMĂGIREA EOLIANĂ. Din sute de mori de vânt, doar 15 funcţionează

Din sutele de mori de vânt instalate în România, doar 15 funcţionează în aceste zile. Nu este pusă în pericol stabilitatea sistemului, dar boom-ul eolian poate face ca, în câţiva ani, o sincopă să poată arunca ţara în beznă.
Florin Cojocaru
10 feb. 2012, 07:04
AMĂGIREA EOLIANĂ. Din sute de mori de vânt, doar 15 funcţionează

Producţia de energie electrică din surse eoliene era ieri, la ora 13.30, de doar 34 MW,  adică 0,4% din total în condiţiile în care puterea instalată în eolian este de peste 1.000 de MW. Cum o turbină eoliană are, de obicei, 2 MW rezultă că, practic, doar 15 mori de vânt funcţionau în toată ţara. Paralizia centralelor eoliene ar putea să pună dificultăţi Sistemului Energetic Naţional, mai ales acum, când se realizează recorduri de consum de electricitate.

Turbinele eoliene au fost oprite de proprietari pentru că s-au umplut de gheaţă, iar menţinerea lor în funcţiune ar produce nişte vibraţii care ar deteriora rapid paletele.

Ionel David, consultant la Asociaţia Română pentru Energie Eoliană, organizaţie ce reprezintă interesele industriei, a declarat pentru RTV.NET că, în afară de gheaţa depusă pe palete, mai este şi problema lipsei vântului.  „În primul rând asistăm la o acalmie, în acest moment. În al doilea rând, condiţiile meteo. Pe paletele turbinelor s-a depus gheaţă, iar acestea trebuie oprite. În caz contrar, turbina se descentrează, iar acest lucru conduce la randamente mai mici pe toată durata de viaţă a echipamentului. Aşteptaţi să se încălzească şi veţi vedea că vor produce din nou” spune David.

În mod normal, lipsa câtorva sute de MW eolieni nu ar trebui să afecteze sistemul naţional. Nu o face nici acum, însă aceştia ar fi fost mai mult decât bineveniţi în condiţiile în care capacităţile electrice convenţionale sunt solicitate la maxim din cauza gerului năprasnic care s-a lăsat peste România de la începutul acestei luni. „Ar fi fost foarte bune eolienele acum ca să mai descărcăm capacitate de pe termocentrale. Nu e vorbă, cei de la Termoelectrica şi Elcen se bucură că produc ei mai mult dar sistemul este forţat la maximum”, a precizat Octavian Lohan, director adjunct la Transelectrica, administratorul Dispeceratului Energetic Naţional.

Deşi eolienele în repaus nu constituie o problemă serioasă acum, în câţiva ani situaţia se va schimba. Boom-ul eolian a adus în doar doi ani, 1.000 de MW în sistem următorii cinci ani, vor aduce, potrivit estimărilor, încă 4.000 de MW eolieni. În aceste condiţii, o situaţie precum cea din prezent poate dezechilibra sistemul pentru că nu există alte capacităţi care să preia lipsa miiilor de MW eolieni.

După cum prezentam aici, România înregistrează recorduri la consumul de electricitate. Gerul cumplit şi producţia scăzută a Hidroelectrica a forţat capacităţile de producţie termo la limite maxime. Orice avarie a unei centrale mari poate destabiliza sistemul şi chiar trimite în beznă o parte din ţară.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Tesla Roadster, mașina care promite să sfideze limitele accelerației. Anunțul neașteptat făcut de Elon Musk
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Mihai Stoica, implicat într-un grav accident. Mașina sa e distrusă complet
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT