Chiliman: Nu cred că voi fi exclus din PNL. Crin: E o chestiune de demnitate dacă rămâne în partid

Andrei Chiliman a declarat, luni, că este "fals" faptul că ar face tot posibilul să iasă din PNL sau să fie dat afară, precizând că nu crede că va fi exclus din partidul în care "e loc pentru toată lumea". În replică, liderul liberal Crin Antonescu a declarat, luni, că dacă el va fi reales la şefia partidului, pentru primarul Sectorului1 ar trebui să fie o chestiune de demnitate dacă mai rămâne în partid după congres.
Romania TV
21 ian. 2013, 13:53
Chiliman: Nu cred că voi fi exclus din PNL. Crin: E o chestiune de demnitate dacă rămâne în partid

„Vreau să fac o precizare, pentru că au apărut tot felul de declaraţii, inclusiv ale preşedintelui partidului, cum că eu fac tot posibilul să ies din PNL, să fiu dat afară. Nimic mai fals. În ultimii 23 de ani am muncit în PNL pentru ca PNL să ajungă un partid important, atât atunci când era bine PNL, cât şi atunci – mai ales atunci – când nu era bine şi era greu pentru PNL, şi am lucrat la imaginea pozitivă a partidului”, a declarat Chiliman, citat de Mediafax.

Edilul a fost întrebat cum vede perspectiva congresului PNL de la finalul lunii februarie, unde preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut că va trebui să se clarifice conflictul dintre cei doi.

„Nu eu am fost cel care am spus că nu este loc şi de Chiliman şi de mine în partid, ci a spus-o domnul Antonescu. Eu cred că într-un partid ca PNL e loc pentru toată lumea. Nu numai pentru dânsul şi pentru mine, dar şi pentru prietenii mai noi pe care i-a adus în partid şi i-a pus pe liste. Eu vă spun sincer că nu i-aş fi adus să îi pun pe liste, aşa că eu nu cred că voi fi dat afară din partid şi că îmi voi continua activitatea în PNL”, a mai susţinut primarul PNL.

Reacţia lui Crin Antonescu nu a lăsat însă prea multe speranţe pentru primarul Sectorului 1. Crin Antonescu, a declarat, luni, că dacă el va fi reales la şefia partidului, pentru Andrei Chiliman ar trebui să fie o chestiune de demnitate dacă mai rămâne în partid după congres.

„Una ca asta, adică grozăviile pe care domnul Chiliman le-a spus despre mine în fruntea PNL, nenorocirile de necuprins pe care eu le provoc acestui partid, nu pot fi rezolvate aşa, printr-o sancţiune administrativă. Facem un congres, să discutăm acolo. Nu e loc de împăcare, pentru că aici nu e vorba de doi oameni care s-au certat, s-au uitat urât unul la altul într-o dimineaţă, sau în fine, erau prost dispuşi. Aici este vorba despre următorul lucru: dacă eu, aşa cum domnul Chiliman m-a descris din punct de vedere politic, cu toate acuzaţiile pe care domnia sa le-a formulat, mai candidez la conducerea partidului şi mai sunt ales, e o problemă de demnitate pentru domnul Chiliman dacă doreşte să mai stea într-un partid condus de un om aşa cum l-a descris domnia sa”, a susţinut Antonescu, citat de Mediafax.

Preşedintele PNL a mai afirmat că el nu ar putea să rămână într-un partid despre care ar fi făcut afirmaţii precum cele ale edilului Sectorului 1.

„Nu sunt divergenţe de păreri, astea sunt lucruri îngrozitoare. Nu poţi să stai într-un partid condus de un om şi o linie, dacă aşa o consideri”, a mai spus Antonescu.

 

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
A dus tradiția de la Steaua în Rwanda! Promisiunea lui Reghecampf: „Fac 1.000 de mici dacă ajung în finală”. Exclusiv
Capital.ro
Nu mai trec ITP-ul. Milioane de mașini fabricate după 2019 pot rămâne fără drept de circulație. Nu e vina șoferilor
Playtech.ro
Ora din zi la care ar trebui să tragi jaluzelele sau draperiile pentru a economisi la încălzire. Diferenţa poate fi şi de două grade Celsius
Adevarul
Nou val de concedieri voluntare la Dacia. Câți bani primesc angajații care aleg să plece
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Laura, o antreprenoare din Baia Mare, a fost păcălită de un prinț nigerian fals. Cum a ajuns femeia să piardă 2,5 milioane de dolari
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a auzit ce a spus Bölöni despre Balaci și Dobrin și a avut o reacție neașteptată: ”Nu pot să vorbesc urât de el!”
MediaFlux
România, vizată de un război al Rușilor? Țara noastră apare în Operațiunea „Faza zero”
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil