China se închide din nou, oraş cu oraş. 13 milioane de oameni din Xi’an au intrat sub restricţii, din cauza a 18 cazuri de Covid

Restaurantele, barurile, lăcaşuri de cult şi cluburile de karaoke se vor închide din nou pentru o săptămână în marele oraş Xi'an din nordul Chinei, după depistarea recentă a 18 cazuri de COVID-19, au anunţat marţi autorităţile chineze.
Daniel Spătaru
05 iul. 2022, 23:53
China se închide din nou, oraş cu oraş. 13 milioane de oameni din Xi'an au intrat sub restricţii, din cauza a 18 cazuri de Covid

Xi’an, oraş istoric şi turistic cu 13 milioane de locuitori, fostă capitală imperială, este cunoscut în lumea întreagă pentru celebra sa „armată de teracotă”, ce datează din epoca primului împărat al Chinei.

China este una dintre ultimele ţări din lume care aplică încă strategia „zero COVID” pentru a combate epidemia de coronavirus. Strategia constă în campanii masive de depistare, carantină obligatorie în cazul unui test PCR cu rezultat pozitiv şi lockdownuri ţintite.

Guvernul chinez consideră că această politică sanitară este necesară pentru a proteja resursele medicale, limitate în anumite zone, şi pentru a le apăra pe persoanele vârstnice, în rândul cărora rata de vaccinare este relativ scăzută.

Oraşul Xi’an a anunţat de sâmbăta trecută un număr de 18 cazuri pozitive asociate variantei virale Omicron, potrivit autorităţilor locale.

Un oficial municipal cu rang înalt, Zhang Xuedong, a anunţat marţi în faţa reprezentanţilor presei aplicarea pentru şapte zile „a unor măsuri de control” concepute pentru a evita „fluxul de persoane” şi, deci, creşterea numărului de infectări. „Suntem angajaţi într-o cursă contra cronometru cu acest virus” şi trebuie „să evităm o propagare şi o creştere bruscă a numărului de cazuri”, a subliniat oficialul chinez.

Citeşte şi Explozia valului şapte. Peste 200.000 de cazuri de Covid în Franţa, în ultimele 24 de ore

Spaţiile de divertisment, precum barurile, cafenelele cu acces la internet, băile publice şi cluburile de karaoke, îşi vor închide porţile începând de miercuri de la ora locală 00:00, a anunţat Primăria din Xi’an într-un comunicat. Unităţile din domeniul restauraţiei nu vor mai putea să primească clienţi timp de o săptămână, dar vor continua să realizeze livrări la domiciliu şi să propună servicii de servire a preparatelor la pachet. Şcolile primare şi grădiniţele îşi vor închide şi ele porţile, precum şi lăcaşurile de cult.

Oraşul Xi’an a fost plasat într-un lockdown de o lună, între decembrie 2021 şi ianuarie 2022, din cauza unei recrudescenţe a pandemiei de COVID-19.

Citeşte şi China plasează în izolare 1,7 milioane de persoane pentru a stopa răspândirea COVID GALERIE FOTO + VIDEO

Autorităţile locale au fost criticate pentru felul în care au gestionat acel lockdown, marcat de probleme de aprovizionare cu alimente şi de o serie de drame cauzate de faptul că unora dintre pacienţi le-a fost refuzat accesul în spitale. „Gata, o luăm de la capăt„, a reacţionat marţi un internaut chinez pe reţeaua de socializare Weibo după anunţarea noilor măsuri, în concordanţă cu tonul general al comentariilor online.

Ministerul chinez al Sănătăţii a raportat marţi 335 de cazuri noi cu rezultate pozitive la scară naţională.

Principala zonă afectată este provincia Anhui, situată în estul Chinei, unde 1,7 milioane de locuitori din două cantoane rurale au fost deja plasaţi în lockdown.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Trei jucători pe care Rapid vrea să-i transfere după plecarea lui Borza. Dan Șucu redeschide „robinetul” cu bani
Capital.ro
Pensie 2026. Documentul fără de care puteți pierde ani de vechime. Ce trebuie să faceți imediat
Playtech.ro
Ce fac dacă vecinul refuză să plătească jumătate din gard?. Sfatul unui avocat, paşi de urmat pentru rezolvarea problemei
Adevarul
Cine predă, de fapt, în școlile din România? Adevăruri și mituri despre profesorii titulari și suplinitori
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul jucător din SuperLigă nu vrea să meargă la Insula Iubirii: ”Tu ai văzut câte cupluri s-au despărțit?”
MediaFlux
Zi de foc în Parlament. Începe sesiunea extraordinară în care se dezbat măsurile privind banii din PNRR, TVA-ul pentru locuințe și alte decizii urgente
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România