Chinezii au ambiţia să ajungă PRMII în lume, cu cele mai înalte clădiri VIDEO

Chinezii au ambiţia să intre în topul constructorilor celor mai înalte turnuri din lume, ocupând direct locul 3. Ei trebuie să facă faţă unor concurenţi foarte serioşi însă, pentru a ajunge primii în lume.
Iulian Tudor
05 aug. 2013, 16:00
Chinezii au ambiţia să ajungă PRMII în lume, cu cele mai înalte clădiri VIDEO

În acest moment, recordul absolut îl deţine Burj Khalifa din Dubai, o construcţie de 828 de metri, finalizată în 2010. Shanghai Tower va fi cea mai înaltă clădire din China, de 632 de metri, şi a treia cea mai înaltă clădire din lume. Construcţia a început în anul 2009, lucrările urmând să fie finalizate în 2014.

Obiectivul turistic va putea fi vizitat, cel mai devreme, în 2015. Clădirea construită în cartierul financiar Lujiazui din Beijing va avea o suprafaţă totală de 576.000 de metri pătraţi, dintre care 220.000 de metri pătraţi vor reprezenta spaţii cu birouri, potrivit România TV.

Dar chinezii nu se opresc aici. Până în anul 2020 vor să domine clasamentul celor mai înalte clădiri din lume, cu peste 10 turnuri.

Concurenţa este însă acerbă. La sfârşitul acestui deceniu, supremaţia va fi deţinută de Turnul Regatului din Jeddah, Arabia Saudită, care va avea mai mult de 1 kilometru în înălţime.

 

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Gigi Becali, anunț crucial despre Florin Tănase: „Poate aduc unul de cinci ori mai bun!”
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Se schimbă banii în țara noastră. BNR anunță românii cum deosebesc bancnotele noi de cele vechi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?