Chirii mai mari pentru locuințe de stat din 2026. Se aplică locuinţelor sociale, demnitarii sunt exceptaţi de lege!

Chiriile la anumite locuințe de stat vor crește, potrivit unui proiect lansat în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării.
Irina Dumitrescu
21 nov. 2025, 09:37
Chirii mai mari pentru locuințe de stat din 2026. Se aplică locuinţelor sociale, demnitarii sunt exceptaţi de lege!

Ministerul Dezvoltării, a publicat, în transparență decizională, proiectul care prevede actualizarea a chiriilor la locuințele de stat. Ministerul Cseke Attila a anunțat că, potrivit legii, tariful de bază lunar al chiriei trebuie actualizat în funcţie de rata anuală a inflaţiei, până la data de 31 ianuarie inclusiv a fiecărui an.

Citește și: Se dă lege! Pensionarii ”speciali” rămân fără locuințele de serviciu! Chiriile plătite de aceștia, ridicol de mici

Sunt vizate locuințele aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele pentru salariaţi ai companiilor, societăţilor naţionale şi ai regiilor autonome și pentru curţile şi grădinile aferente, potrivit Mediafax.

Ultima actualizare a tarifului de bază lunar al chiriei a fost realizată în anul 2007.

Potrivit ministrului, în prezent, chiria pentru o locuință cu o suprafață locuibilă de 50 mp este de 42 de lei, iar, după actualizarea tarifului, va fi de 94,21 de lei.

Citește și: Cât costă cazarea în căminele studențești din Capitală în 2025. Chiriile din București au crescut cu 15%

Nu intră sub incidența acestui act normativ locuințele pentru tineri destinate închirierii, realizate de ANL, și locuințele deținute de către Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. Pentru acestea, chiria se calculează în baza legii modificate în 2018, precizează Ministerul Dezvoltării.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Andrei Vochin, lecție pentru familia Șucu și Daniel Pancu: „La masa fotbalului, locul din față nu se moștenește. Se câștigă!”
Capital.ro
Pensia de invaliditate poate fi refuzată din trei motive. Ce trebuie să facă persoanele care primesc o decizie nefavorabilă
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT