Chirurgii de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” ar putea efectua, în aproximativ un an, intervenţii cardiace la copii

Managerul Spitalului "Grigore Alexandrescu", Dan Mircea Enescu, și-a manifestat joi speranța ca, în aproximativ un an, medici români ai Centrului de chirurgie cardiacă din cadrul unității medicale să poată efectua singuri operații cardiace la copii.
Filip Stan
30 mart. 2017, 18:55
Chirurgii de la Spitalul

„Există o înțelegere prin care vom organiza trei misiuni internaționale în fiecare an așa cum au fost până acum — adică în octombrie, în ianuarie și aceasta de acum care s-a terminat. Am reușit să operăm 24 de copii. Deși ne-am dorit mult mai mulți, am avut probleme tehnice și anume de formare a echipei și neputința de a putea să adaptăm acel loc cu patologia și posibilitățile noastre de a-i ține într-o stare bună de sănătate și după aceea, adică până la externarea din spital. (…) Ne dorim, nu aș vrea să dau un termen, dar poate într-un an să reușim să facem și cazuri grele și de ce nu, într-un viitor apropiat, cât mai apropiat, pe care nu-l pot identifica, să putem să facem un transplant cardiac, avem toate posibilitățile, ei au spus. (…) Cred că într-un an de zile vom putea (ca medicii români să opereze singuri — n.r.). Cred că după misiunea de la începutul anului viitor vom putea să preluăm pe cont propriu”, a afirmat Enescu, potrivit Agerpres.

Ambasadoarea Statului Israel în România, Tamar Samash, a spus că echipa de medici care a operat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” a salvat, în urma intervențiilor chirurgicale, copii cu probleme cardiace.

„Au venit aici la Spitalul ‘Grigore Alexandrescu’ să opereze copii care au probleme. Cred că toți fac un lucru foarte bun și ar trebuie să continue așa”, a spus diplomatul, joi seară, la reședința sa.

Reprezentantul organizației „Save a Child’s Heart”, Simon Fischer, a spus că personalul medical a realizat o muncă foarte importantă salvând vieți.

„În numele meu și al echipei mele suntem foarte onorați să fim aici. (…) Să sperăm că această colaborare va fi de succes, că vom salva multe vieți împreună. Este doar începutul unei cooperări îndelungi. Am apreciat profesionalismul românilor”, a spus șeful echipei medicale din Israel, Lior Sasson.

La Spitalul ‘Grigore Alexandrescu’ au loc intervenții chirurgicale pe cord efectuate de peste 20 de chirurgi, asistenți, tehnicieni și voluntari ai organizației respective în colaborare cu echipele românești.

„Save a Child’s Heart” este o organizație internațională, înființată în anul 1995 în Israel, a cărei misiune este aceea de a îmbunătăți calitatea îngrijirilor pentru copiii cu afecțiuni cardiace, realizând atât intervenții chirurgicale, cât și programe de training și specializare în domeniu.

Până în prezent, „Save a Child’s Heart” a salvat peste 4.000 de copii cu vârste între 0 și 18 ani care sufereau de afecțiuni congenitale ale inimii.

Citeşte şi Imagini scandaloase într-un spital din Craiova. Un bătrân a fost lăsat să zacă pe jos mai bine de o oră

 

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ousmane Dembele, hat-trick în 25 de minute în Norvegia – Franța! Balonul de Aur a scris istorie la Campionatul Mondial
Capital.ro
Se renunță la ora de vară. Schimbarea care îi vizează pe toți locuitorii țării. Unde se aplică
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?