Christine Lagarde, şefa FMI, este trimisă în JUDECATĂ de justiţia franceză. E implicată într-un dosar de arbitraj

Justiția franceză a decis trimiterea în judecată a directorului general al FMI, Christine Lagarde. Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, va apărea în fața unei instanțe judecătorești într-un dosar de arbitraj ce datează din perioada în care aceasta ocupa funcția de ministru francez al Economiei, a anunțat, vineri, Curtea de Casație, transmit DPA și Reuters, citate de Agerpres.
Filip Stan
22 iul. 2016, 14:06
Christine Lagarde, şefa FMI, este trimisă în JUDECATĂ de justiţia franceză. E implicată într-un dosar de arbitraj

Christine Lagarde va trebui să apară în fața Curții de Justiție a Republicii Franceze (CJR), singura instanță abilitată să ancheteze foști membri ai Guvernului francez pentru fapte comise în timpul mandatului lor.

Patrick Maisonneuve, avocatul lui Christine Lagarde, și-a exprimat regretul în privința deciziei și a afirmat că este convins că instanța va arăta nevinovăția clientei sale.

În luna decembrie a anului trecut, magistrații de la CJR au decis să o trimită în judecată pe Christine Lagarde într-un proces pentru „neglijență”, însă fostul ministru al Economiei a făcut recurs la Curtea de Casație.

Perspectiva unui proces este una jenantă pentru Christine Lagarde, care tocmai și-a început al doilea mandat în fruntea Fondului Monetar Internațional. Dacă va avea loc un proces, Lagarde riscă un an de închisoare și o amendă de 15.000 de euro, potrivit Agerpres.

Citeşte şi FMI cere măsuri de AUSTERITATE: Facilităţile fiscale de anul viitor ar trebui amânate sau anulate

Fostului ministru al Economiei i se reproșează că a recurs la un arbitraj privat, în loc să meargă în justiție, pentru un litigiu între omul de afaceri Bernard Tapie și Credit Lyonnais.

Litigiul viza o tranzacție ce a avut loc în 1993, când Tapie a vândut băncii franceze participația pe care o deținea la producătorul german de îmbrăcăminte și echipamente sportive Adidas. Mai târziu, banca a vândut pachetul cu un profit semnificativ, iar Tapie a început o acțiune în justiție, susținând că a fost fraudat. În urma judecării cazului într-o comisie de arbitraj, Tapie a obținut de la stat despăgubiri de 420 milioane euro, cu mult mai ridicate decât ar fi putut primi în justiție.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT