Cinci irakieni şi un afgan, opriţi la un kilometru de frontiera cu Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au reţinut şase cetăţeni, cinci irakieni şi un afgan solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Migranţii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Romania TV
12 nov. 2017, 11:26
Cinci irakieni şi un afgan, opriţi la un kilometru de frontiera cu Ungaria

Poliţiştii au observat sâmbătă, în jurul orei 21.00, în gara CFR Satu Mare, un grup de migranţi care au urcat în două autoturisme care circulau în regim de taxi, conform Poliţiei de Frontieră.

„Imediat, un echipaj al poliţiei de frontieră a monitorizat traseul autoturismelor. La intrarea în localitatea Dara, jud. Satu Mare, la aproximativ un km de linia de frontieră cu Ungaria, echipajul a interceptat persoanele în cauză. Astfel, au fost depistate 6 persoane de origine afro-asiatică. Persoanele în cauză au fost duse la sediul poliţiei de frontieră pentru continuarea cercetărilor”, anunţă poliţiştii.

Aceştia au stabilit că este vorba despre cetăţeni din Irak şi Afganistan, patru adulţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 27 de ani şi doi copii, cu vârste de 10 şi 17 ani, solicitanţi de azil în România.

Aceştia  au declarat că intenţionau să treacă ilegal graniţa, pentru a ajunge într-un stat din spaţiul Schengen.

Cei cinci cetăţeni irakieni şi cetăţeanul afgan sunt cercetaţi de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
„L-ar vota românii peste 20 de ani pe marele campion David Popovici președinte al României?”. Profeția uluitoare a lui Mitică Dragomir
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
Când poți pierde terenul moștenit. Situațiile în care legea îți poate crea probleme dacă nu faci demersurile la timp
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul mare mijlocaș al Stelei a refuzat-o de două ori pe Dinamo: ”A venit Mircea Lucescu să mă convingă”
MediaFlux
Patru zodii dau lovitura până la final de iulie 2026. Norocul este de partea lor la mijlocul verii!
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România