Cinci migranţi sirieni descoperiţi la graniţă de două ori în două zile. Cum au încercat să se camufleze

Poliţiştii de frontieră arădeni de la PTF Nădlac au descoperit, într-un microbuz condus de un cetăţean bulgar care mergea în Ungaria, cinci cetăţeni sirieni care intenţionau să treacă ilegal frontiera, ascunşi într-un spaţiu special amenajat în spatele scaunelor autovehiculului.
Romania TV
31 mart. 2014, 14:32
Cinci migranţi sirieni descoperiţi la graniţă de două ori în două zile. Cum au încercat să se camufleze

Cei cinci migranţi sirieni au fost descoperiţi pentru a doua oară în decurs de două zile în tentativă ilegală de trecere a frontierei româno- ungare, prima oară fiind depistaţi la PTF Vărşand, ascunşi de asemenea într-un microbuz condus de un cetăţean bulgar, informează Agerpres.

„Şi de această dată, cei cinci sirieni au fost depistaţi tot într-un microbuz înmatriculat, condus de cetăţeanul bulgar Hristov Maryan M., în vârstă de 52 ani, care s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, jud. Arad, pe sensul de ieşire din ţară, în vederea efectuării formalităţilor de frontieră”, a declarat luni , comisar şef Daniel Iancu, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.

Potrivit sursei citate, cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit, ascunşi într-un locaş special amenajat, în spatele scaunelor microbuzului, cinci bărbaţi, în urma primelor verificări rezultând că aceştia sunt cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 23 şi 33 ani.

„În cursul cercetărilor, s-a stabilit că cei cinci bărbaţi au mai fost depistaţi de poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Vărşand, în urmă cu două zile, de asemenea ascunşi într-un microbuz condus de un alt cetăţean bulgar, Vasil D., în vârstă de 44 de ani, care se îndrepta spre Ungaria”, a precizat comisar şef Daniel Iancu.

La acea dată, celor în cauză li s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale, fiind cercetaţi în stare de libertate. „Celor cinci cetăţeni sirieni le-au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României în formă continuată, în vreme ce şoferul bulgar este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun”, a adăugat purtătorul de cuvânt al STPF Arad.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Gigi Becali, victorie de proporţii în instanţă în războiul cu Talpan şi CSA Steaua: “Adio, 37 milioane euro prejudiciu!”. Exclusiv
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. Toți românii l-au văzut la TV. A fost un reper pentru generațiile mai tinere
Playtech.ro
E bine sau nu să cumperi euro în această perioadă, conform specialiştilor. Criza politică face din leu cea mai slabă monedă din regiune
Adevarul
Geniul literar din România care a sfârșit marginalizat din cauza a șase versuri. S-a luat de gât cu „super-starurile” literare ale vremii
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
După ce Hagi și Dumitrescu au semnat cu FRF, un membru al Generației de Aur spune că nu ar lucra cu Burleanu ”nici pentru 100.000 de euro” pe lună
MediaFlux
Surpriză în politică! Cine ar putea conduce Guvernul! Noul premier al țării
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR