Lor li se adaugă subfinanţarea care a încetinit „până la stagnare” ritmul reformei sistemului penitenciar, ducând la nerespectarea standardelor interne şi europene, care a adus României condamnări la CEDO de până la 1,6 milioane de euro în 2016. În prezent, realitatea din spatele gratiilor trădează aceleaşi probleme, în timp ce membrii Comisiei pentru drepturile omului încă încearcă să identifice „soluţii sustenabile pentru respectarea drepturilor omului în România”. Mai ales că ţara noastră riscă o hotărâre pilot din partea CEDO tocmai din cauza condiţiilor din închisori, informează Gândul.info. 

Din 2012, România se află sub efectul unei condamnări semi-pilot privind condiţiile de detenţie, care obligă ţara noastră să îmbunătăţească condiţiile din sistemul penitenciar, fără a impune, însă, un termen de implementare. Deşi nu a impus un termen de implementare, condamnările la CEDO au crescut de la an la an, în 2016, România având de plătit nu mai puţin de 1,6 milioane euro în urma proceselor pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Deţinuţii au reclamat în instanţă de fiecare dată lipsa spaţiilor, igienei, apei calde şi prezenţa şobolanilor în celule.

Alte Articole

De ce nu este deschis sicriul lui Costel Corduneanu? Este acoperit ...

Revoltă în PNL. Deputatul ”prosop” Florin Roman face scut ...

Industria României crește prin programele adoptate de PSD la ...

Asta în timp ce în 2005, 2009 şi 2015 membrii Comisiei  pentru drepturile omului a Camerei Deputaţilor au elaborat trei rapoarte în care prezentau principalele probleme din sistemul penitenciar, aceleaşi de fiecare dată.

Gândul a analizat cele trei rapoarte şi vă prezintă factorii care împiedică reformarea sistemului penitenciar

SUPRAPOPULAREA

Suprapopularea penitenciarelor „rămâne principala problemă”.  Concluzia nu este de un an, nici de doi, ci de 12 ani, fiind menţionată în raportul din 2005 elaborat de membrii Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, în urma deplasării în mai multe unităţi penitenciare pentru „documentare” la faţa locului. Ca exemplu, numai în Penitenciarul Bacău gradul de ocupare constatat era de 280%.

„România foloseşte şi azi – din păcate – unităţi penitenciare cu spaţii de detenţie care nu îndeplinesc nici măcar normele impuse de Legea executării pedepselor privative de libertate din 1969 şi cu atât mai puţin normele europene în domeniu”,  notau deputaţii în raportul din 2005.

CONSULTĂ AICI RAPORTUL DIN 2005

La patru ani după, aceeaşi Comisie, cum o componenţă diferită, trasa aceleaşi observaţii, remarcând şi „progrese”, „însă în domeniul colaborarii A.N.P. cu societatea civilă”.

„La penitenciarul Jilava şi la Rahova – care sunt supraaglomerate – persoanele care sunt în zona de tranzit, la un moment dat ajung să stea şi câte trei persoane într-un pat”, se arăta în cel de-al doilea raport din 2009.

Al treilea raport, din 2015, releva aceeaşi „problemă foarte importantă” pe care penitenciarele o au din cauza supraaglomerării „cu implicaţii negative asupra condiţiilor de detenţie”. Pe lângă această concluzie, la care au ajuns şi membrii Comisiei pentru drepturile omului şi în 2009 şi în 2005, raportul arăta şi faptul că între anii 2011 şi 2015, populaţia penitenciară a rămas la un nivel constant în jur de 30.000 de deţinuţi (157,92% grad de ocupare), iar capacitatea de cazare, cu toate că între timp crescuse cu 1.500 de locuri, era catalogată drept „neîndestulătoare”, deficitul de locuri de detenţie menţinându-se, la acel moment, la 10.500 de locuri.

Cel mai mare grad de ocupare, conform raportului, era constatat în Penitenciarul Miercurea Ciuc, care, prevăzut cu o capacitate legală de cazare de 239 de paturi, acesta era de 431 de paturi (180%).

CONDIŢIILE IMPROPRII DE DETENŢIE

Condiţiile de detenţie, igienă şi muncă sunt ” în parte improprii”. Asta au constatat deputaţii în toate cele trei rapoarte, în urma vizitelor făcute în penitenciare.

Ca prim exemplu, în acest sens, este dat, în raportul elaborat în 2005, Penitenciarul cu regim de maximă siguranţă Jilava, unde s-a constatat că celulele aveau dimensiuni mici, faţă de numărul de paturi existent în fiecare, în care dorm şi câte doi deţinuţi. Totodată, „condiţiile de igienă sunt sub limita acceptabilului”, în condiţiile în care „nu există grupuri sanitare în celule şi nu se asigură apa curentă necesară igienei personale”, iar „deţinuţilor li se asigură accesul la o baie cu apă caldă doar o dată pe săptămână”, conform celor constatate de deputaţi în urma vizitei la faţa locului. Mai mult, apa potabilă „reprezintă una din problemele grave ale acestei unităţi penitenciare”, se mai precizează în raport, „în condiţiile în care aceasta provine din trei puţuri săpate abia în urmă cu trei ani, puţuri – care dintr-o greşeală – se află deasupra unei pungi de gaze naturale ce alterează, prin degajările sale atât gustul, cât mai ales puritatea apei”.

Lipsurile nu au fost remediate în anii ce au urmat, fiind constatate şi în raportul din 2009. În cazul penitenciarelor Jilava şi Rahova, „starea de igienă lasă de dorit, dotarea cu saltele este necorespunzătoare, apa caldă este asigurată o singură zi pe săptămână, iar apa este nepotabilă în mare parte, ceea ce face ca mulţi deţinuţi să se îmbolnăvească de dizenterie”. Totodată, „în celule sunt foarte multe persoane cu boli transmisibile şi nu există o protecţie a unuia faţă de celălalt”, deţinuţii din Jilava semnalând şi că există „cazuri de apariţie a păduchilor şi râiei”.

CONSULTĂ AICI RAPORTUL DIN 2009

În raportul din 2015, aceleaşi deficienţe din sistemul penitenciar au fost în continuare semnalate. Printre ele, şi faptul că hrănirea „lasă de dori” în sensul nerespectării caloriilor stabilite, a modului de preparare, dar şi că nu sunt asigurate săli speciale pentru servirea mesei. În plus, sunt menţionate reclamaţii cu privire la neasigurarea hranei specifice persoanelor cu diverse afecţiuni medicale.

INSUFICIENŢA PERSONALULUI MEDICAL ŞI DE PAZĂ

Pe lângă cele sus-menţionate, insuficienţa personalului de pază, precum şi neasigurarea asistenţei medicale corespunzătoare sunt, de asemenea, evidenţiate în cele trei rapoarte elaborate în decus de 12 ani. Spre exemplu, în primul raport este menţionat faptul că pentru cele şase secţii în care sunt împărţiţi deţinuţii din Penitenciarul Jilava, există numai patru medici şi şapte asistenţi medicali şi că dotarea cabinetelor medicale este neadecvată. De asemenea, în cazul Penitenciarului cu regim de maximă siguranţă Craiova, este constatată lipsa „acută de instrumentar şi de materiale” din cabinetul medical.

„O situaţie aparte”, însă, a fost identificată în cazul Penitenciarului Mărgineni, unde deputaţii au constatat că „este mai răspândită decât în celelalte penitenciare practica deţinutului încurajat de conducerea închisorii să acţioneze ca un veritabil şef de celulă sau monitor”. Adică „acesta este discriminat pozitiv faţă de colegii de celulă, în schimbul furnizării de informaţii despre ceilalţi deţinuţi”.

În următorul raport, deficitul personalului a rămas la stadiul de „principală problemă”, fiind semnalată atât de deţinuţi, cât şi de conducere. În cazul Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Gherla, s-a constatat faptul că 500 de cadre lucrau în ture pentru a asigura paza la 1.036 de deţinuţi, ajungându-se ca, pe timp de noapte, „supravegherea a 300 de deţinuţi să fie făcută de un singur angajat”, precum se arată în raport.

Un efect al insuficienţei personalului de pază al deţinuţilor este şi imposibilitatea „de a onora cererea de forţă de muncă, din partea societăţilor comerciale cu care penitenciarul are contracte”, aspect constatat, în acelaşi raport, în cazul Penitenciarului de femei din Târgşor, judeţul Prahova.

Aceleaşi probleme au persistat, fiind constatate şi în 2015, şi consemnate în raport de către membrii Comisiei pentru drepturile omului.

„Dotarea unităţilor penitenciare cu mijloace de transport, de asigurare a pazei şi supraveghere, precum şi dotarea personalului este deficitară”, se preciza în raportul din 2015, care semnala, totodată, că „există un număr de peste 200 de posturi vacante”.

Preşedintele ANP, Marius Vulpe, declara, în februarie, anul acesta, că deficitul de personal este „unde la 20%”.

”Astăzi, când vorbim, 80% din personalul sistemului penitenciar este angajat pe funcţiile pe care le avem prevăzute, însă cele 15.000 de posturi pe care le avem în ştatele de organizare ale Administraţiei nu sunt realiste. Această cifră este depăşită ca şi nevoie. (…) Nevoia sistemului penitenciar este undeva la 20.000 de angajaţi, dar strict pe ce avem prevăzut acum, prin hotărâre de Guvern, avem 15.000 de posturi”, spunea Marius Vulpe.

Conform ultimului raport al ANP, publicat în 2016, personalul se ridică la 12.143 de angajaţi, 7.676 activând în sectorul de siguranţă şi regim.

FRECVENŢA MARE A DECESELOR

Dintr-o medie a statisticilor oficiale oferite Gândul de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, câte un om moare la fiecare trei zile în închisorile din ţara noastră, numai în ultimii nouă ani fiind înregistrate aproape 900 de decese. Cele mai multe se datorează bolilor, cele mai frecvente fiind bolile cardiovasculare, cancerul, bolile digestive, în timp ce rata sinuciderilor este de 13%.

Mai exact, potrivit ANP, 876 de persoane au murit din 2008 până la finalul anului 2016, la o medie anuală a numărului de deţinuţi de peste 29.000 de persoane, pentru perioada respectivă. Statistica nu include persoanele deţinute în aresturile unităţilor de Poliţie.

În perioada 2008-2016 (finalul lunii iunie), statisticile ANP trimise Gândul arătau că şapte persoane au murit prin agresiune şi 105 s-au sinucis sau ca urmare a autoagresiunilor, ceea ce înseamnă că sub 1% din deţinuţi au murit din cauza violenţelor şi aproximativ 13% prin sinucidere/autoagresiune.

Vârful populaţiei de deţinuţi din România, în perioada 2008-2016, s-a înregistrat în 2013, când au existat în medie peste 33.000 de deţinuţi în penitenciare, iar cea mai mică populaţie a fost în 2008, cu puţin peste 26.000 de deţinuţi. Acum, la sfârşitul lunii ianuarie 2017, numărul deţinuţilor era de 27.308 persoane.

Problema este semnalată şi în primul raport al Comisiei, în care se prezintă un caz special de la Penitenciarul Mărgineni. Acolo, cinci deţinuţi au murit în condiţii catalogate în raport ca fiind „cel puţin bizare”, într-un interval de numai 45 de zile şi din aceeaşi cauză:  „insuficienţă cardio-respiratorie acută”.

Cu toate că Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a constatat că decesele celor cinci deţinuţi „au survenit din cauze naturale”, membrii Comisiei pentru drepturile omului precizează în raport că decesele acestora „ar fi putut surveni în urma relelor tratamente aplicate acestora pe fondul unor proteste faţă de modul autoritarist de acţiune al directorului închisorii, supranumit „Dumnezeul deţinuţilor””, având în vedere „vârstele apropiate şi relativa tinereţe şi vigoare a celor cinci”. Mai mult, aceştia s-au pronunţat pentru „redeschiderea dosarelor cu soluţia de neîncepere a urmăririi penale, mergând până exhumarea cadavrelor”, precizând că „ar exonera de orice suspiciune personalul şi conducerea acestui penitenciar”.

LIPSA PENITENCIARELOR NOI

În raportul din 2005, elaborat de Comisia pentru drepturile omului a Camerei Deputaţilor, se menţiona faptul că „deşi în programul de reformă a sistemului judiciar aprobat de Guvernul României în 2001, s-a apreciat necesară construirea a 14 penitenciare noi – care prin planurile ministeriale au fost reduse la 4, nu s-a deschis încă, până în prezent, nici o lucrare, bugetul alocat ANP pe 2004 a fost la limita supravieţuirii, iar în anii procedenţi s-a ridicat doar la 70% din necesarul solicitat”.

La 12 ani după, actualul director al ANP, Marius Vulpe, anunţă că în următoarele 12 luni se vor aloca bani pentru noi spaţii de detenţie, recunoscând, în acelaşi timp, că aceste investiţii nu vor rezolva, însă, problema decât în sudul ţării.

„Principalele investiţii pentru 2017 sunt două penitenciare pentru care avem sume alocate pentru studii de fezabilitate, Caracal şi Berceni şi după aceea sunt trei penitenciare, Deva, Codlea şi Giurgiu, unde vom crea noi locuri de detenţie şi vom moderniza la Deva. În plus, mai avem patru locaţii unde vom crea noi locuri de deţinere, dar nu în acest an. În acest an demarăm lucrările la Vaslui, Baia Mare, Târgu Mureş şi la Codlea. (…) La cele două penitenciare nu vor începe lucrări efective, sunt alocaţi bani doar pentru două studii de fezabilitate (…)  E clar că cele două penitenciare nu vor rezolva problema supraaglomerării în toată ţara. Vor rezolva problema supraaglomerării din sudul ţării”, declara, la sfârşitul lunii februarie, Marius Vulpe.

Toate acestea în contextul în care gradul de ocupare al sistemului penitenciar românesc a ajuns la 145% în 2017, iar condamnările la CEDO au crescut de la an la an, numai în 2016, România având de plătit nu mai puţin de 1,6 milioane euro în urma proceselor pierdute în 2016. În toate cazurile, deţinuţii au reclamat lipsa spaţiilor, a igienei, lipsa apei calde şi prezenţa şobolanilor în celule.

Realitatea este că ultimul penitenciar a fost construit începând cu 1994, iar singurul proiect de închisoare public-privată, anunţat acum şase ani, nu s-a materializat niciodată. Acesta ar fi urmat să fie ridicat în comuna Berceni, lângă Ploieşti, şi să fie ocupat exclusiv de cei închişi în regimul de maximă siguranţă. Termenul limită de execuţie era prima jumătate a anului 2013.

„Cei din aceste penitenciare vor avea condiţii civilizate de trai, iar statul nu va mai fi pus în situaţia de a fi condamnat pentru condiţiile pe care le asigură celor închişi”,  declara, în 2011, Ioan Băla, şeful de la acea vreme al ANP, subliniind faptul că deţinuţii vor avea condiţii „conforme cu standardele internaţionale în vigoare”.

Cinci ani mai târziu, în vara lui 2016, Băla declara că acel proiect nu a mai avut nicio finalitate din cauza legislaţiei lipsă în acest domeniu, dar că susţine în continuare astfel de iniţiative de parteneriat public-privat.