Femeia care a învrăjbit Clujul

Omul de la care a pornit întreg scandalul din Cluj Napoca este o fostă ziaristă de la Monitorul de Cluj.  Aspazia Droniuc este cea care, conform DNA, i-a denunţat pe Sorin Apostu şi Radu Bica de luare de mită.
Romania TV
11 nov. 2011, 15:20
Femeia care a învrăjbit Clujul

Despre Aspazia Droniuc se ştie cert că a dat declaraţii legate de Apostu şi Bica. Femeia are 36 de ani si s-a născut la Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. În 1999 a fost angajată pentru scurt timp la Monitorul de Cluj, iar apoi a intrat în Partidul Democrat, actual PDL. Reprezentanţii PDL Cluj susţin că Aspazia Droniuc nu se află pe lista partidului, dar este posibil ca această să fi fost membră în perioada 2000-2001.

În urmă cu cinci ani, Aspazia Droniuc a cerut ajutorul unei familii de pensionari din Cartierul Mănăștur, pentru a-și înregistra firma la această adresă. Pe strada Clăbucet nr. 1 nu a funcţionat, în realitate, niciodată societatea Frarom. Pensionarii sunt chiar părinții consilierului local Brândușa Mândru. ”Aici a fost doar scriptic sediul firmei. Fata a fost studentă și am ajutat-o fără să știm că vor fi așa niște urmări. Am auzit ceva, de o ancheta penală”, a povestit doamna Chiorean, femeia care a ajutat-o pe Aspazia Droniuc înainte de a se căsători cu Robert Roșu, fost director de dezvoltare la Polus Center.

Clujeanca o descrie pe Aspazia Droniuc ca fiind “o fată deosebită și amărâtă. Când ne-a cerut ajutorul, tocmai murise tatăl ei. A venit în Cluj și nu avea pe nimeni. Pe vremea aceea era necăsătorită, știu că se ocupa de ceva asigurări. Dar nu o cred în stare să fi făcut ea asta”, conchide femeia.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT