Cine este iubitul Ancăi Dumitra, Gianina din „Las Fierbinţi”. Actriţa l-a scos în lume şi a vorbit despre planurile lor de viitor

Anca Dumitra este o fire foarte discretă când vine vorba despre viaţa ei personală. Despre iubitul ei nu s-a ştiut mai nimic până de curând, când şi-au făcut apariţia împreună la petrecerea organizată de revista Viva.
Oana Anghel
10 iun. 2022, 18:04
Cine este iubitul Ancăi Dumitra, Gianina din

Gianina din „Las Fierbinţi” l-a luat la petrecerea Viva la vida!, care a avut loc la Clubul Diplomaţilor, şi pe misteriosul iubit de origine austriacă, pe numele lui Manfred Spendier. Nu este, însă, pentru prima dată când cei doi se afişează împreună. Cuplul a mai putut fi văzut şi la Premiile Gopo.

Cine este iubitul Ancăi Dumitra. Manfred Spendier lucrează în agricultură

Anca Dumitra a precizat că nu se simte confortabil să vorbească despre viaţa personală, însă, atunci când sunt singuri, între ei nu e loc de timiditate.

Vă spun eu, vorba aceea din politică, merge bine totul. Suntem de ceva timp. Ceva ani, ceva timp. Eu sunt destul de discretă așa și totuși surprinzătoare. Dar nu știu ce să zic, decât enjoy the time. Nu sunt foarte confortabilă în postura de a mărturisi așa chestii personale. În confortul casei suntem amândoi dezinhibați, nu există timiditate acolo. Însă, în societate, da, se poate poate ca el să fie un pic mai timid. Eu sunt mai vulcanică, cred. Ne asemănăm destul de mult”, a declarat Anca Dumitra pentru emisiunea lui Cătălin Măruță.

Citeste si Ecaterina Ladin, Dalida din „Las Fierbinți”, de nerecunoscut. A slăbit şi arată mai bine ca niciodată

Surse din anturajul actriței Anca Dumitru au declarat, în exclusivitate, pentru VIVA! cine este și cu ce se ocupă iubitul ei.

Este un tip foarte deștept și discret. Amândurora le place să fie în oglindă la capitolul discreție. Este austriac, dar este stabilit în România. Înainte să o cunoască pe Anca, știa cine este, normal. Probabil că o văzuse la televizor. Nu face parte din cercul artistic, aș putea spune că domeniul în care el activează este chiar opus: agricultură.

Sunt împreună ce ceva vreme, s-au mai afișat împreună în public. Anca are parte de toată susținerea lui. E iubitil ei, normal că a fost prezent în sală la spectacolele de teatru în care ea a jucat‘, au povestit persoane din anturajul celor doi pentru revista Viva.

Gianina din Las Fierbinţi şi misteriosul iubit se pregătesc de vacanţă

Actrița a dezvăluit că o să urmeze o pauză în filmările pentru serialul ”Las Fierbinți”, perioadă în care va pleca în vacanţă împreună cu iubitul ei.

Filmăm, ceea ce e un lucru foarte bun, pentru că este deja de zece ani de zile și speram să fie și de acum încolo. Suntem în filmări acum, o să luăm și noi o mică pauză în următoarele săptămâni. Deja este foarte cald. Ne-am gândit, știm deja unde plecăm. În Europa, un pic așa. Totuși, se lucrează vara asta, nu se stă chiar așa degeaba”, a spus Anca Dumitra.

Citeste si Video! Moment epic în Las Fierbinţi cu glume supertari despre războiul din Ucraina! „Ce să ne facă ruşii, că e vai de mama lor! Noi îi băteam cu Poliţia Locală dacă venea la noi”

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Trucul pe care să-l aplici pe WhatsApp. Așa vei afla locația unui contact fără ca acesta să știe măcar
Capital.ro
Marele actor pe care l-a pierdut România. A fost o emblemă a țării
Playtech.ro
Fenomen periculos provocat de valul de caniculă care lovește România. Duminică se atinge un prag critic – avertisment pentru toți românii
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Forțele ucrainene au publicat imagini cu sistemul antiaerian „Raven” în acțiune
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Cum va arăta noua hartă a județelor și localităților. Reformă administrativă în România
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Accident naval în Tulcea, pe brațul Sulina! Cinci persoane au ajuns la spital, după ce o barcă a intrat în mal
Cancan.ro
BREAKING! Ilie Bolojan taie pensiile speciale: Vor fi ATACATE! A făcut anunțul bombă în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Unde sunt radarele fixe din România, detaliul esențial oferit de Poliția Română. Aici se...
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Elena Udrea! Autoritățile au luat decizia deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
O fetiță de 9 ani a îndurat șase ore de chin până când a murit. Propria mamă a lăsat-o în mașină, în soare, cât ea era la muncă
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Case vândute cu 10.000 de euro aproape de București! Oferta momentului
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când dispare omul din om: psihopatia colectivă și fascinația pentru liderii fără milă