Cine face asta în noaptea de Înviere va avea parte de belşug tot anul

Sâmbăta Mare este ultima zi din Postul Paștelui și ziua în care toți credicioșii așteaptă Învierea lui Iisus.
Romania TV
27 apr. 2019, 08:02
Cine face asta în noaptea de Înviere va avea parte de belşug tot anul

În Sfânta și Marea Sâmbătă se slujesc Vecernia și Sfânta Liturgie a Sfântului Vasile cel Mare, cu citiri din Psalmi și binecuvântările Învierii, care amintesc de coborârea Mântuitorului la iad, adică biruința asupra morții. Sâmbăta Mare este ziua în care creștinii prăznuiesc îngroparea trupului lui Iisus Hristos și pogorârea Sa la iad, o zi de așteptare a glorioasei Învieri a Domnului.

Înaintea slujbei de Înviere, femeile pregătesc un coş cu mâncare, pe care îl aduc la biserică pentru a fi sfinţit. Coșul trebuie să conțină: un prosop curat, o lumânare albă, ouă roşii, cozonac, pască, drob, zahăr, fâină, ulei, câţiva căţei de usturoi şi o ramură de busuioc, toate acestea acoperite cu cel mai frumos prosop pe care îl au, în semn de preţuire a sărbătorii şi de mândrie personală.

În noaptea de Sâmbăta Mare nu se doarme. În această noapte, cerurile sunt deschise şi Domnul vede înăuntrul fiinţelor, aşa că dorinţele fiecăruia sunt mai uşor de îndeplinit. Cel mai bun moment pentru formularea năzuinţelor este când bat clopotele de Înviere, acestea se vor împlini şi rezultatul lor va dura tot anul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Fiica lui Ilie Bolojan se mărită cu un fost fotbalist de la FC Bihor! „Nu e nuntă de partid”. Totuși, ce grei ai PNL ar putea participa
Capital.ro
Înlocuirea documentelor auto pierdute sau furate. Ce cereri se depun online și când este necesară prezentarea la RAR
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România