Cine sunt cele cinci JUDECĂTOARE care vor superviza alegerile prezidenţiale. Au judecat DOSARE GRELE

Cele cinci judecătoare care vor face parte din Biroul Electoral Central (BEC) şi vor monitoriza alegerile prezidenţiale au dosare grele la activ, pe care le-au rezolvat.
Filip Stan
05 sept. 2014, 12:48
Cine sunt cele cinci JUDECĂTOARE care vor superviza alegerile prezidenţiale. Au judecat DOSARE GRELE

Vineri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-a desemnat, prin tragere la sorţi, pe cei cinci judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerea preşedintelui României din 2 noiembrie 2014.

Preşedinte al BEC a fost aleasă judecătoarea Veronica Năstasie.

Cei cinci judecători care vor face parte din BEC sunt: Elena Carmen Popoiag şi Carmen Georgeta Negrilă (secţia 1 civilă), Ruxandra Monica Duţă (secţia 2 civilă), Veronica Năstăsie (secţia contencios) şi Florentina Dragomir (secţia penală).

Cele mai multe sunt judecătoare cu o bogată experienţă în dosare grele.

Florentina Dragomir a făcut parte din completul care l-a condamnat definitiv pe Adrian Năstase în dosarul „Trofeul Calităţii”. Tot ea a decis arestarea preventivă a lui Remus Baciu, subsecretar de stat şi vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, după ce a fost prins în flagrant luând o mită de 400.000 lei.

Florentina Dragomira fost mai întâi procuror la Parchetului instanţei supreme şi inspector în cadrul Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar apoi judecător la Tribunalul Bucureşti. În 2009 a promovat la Curtea de Apel Bucureşti, iar din 2011 este membru al Secţiei penale a ICCJ.

Tot la ICCJ, Dragomir a fost preşedintele completului care a dat decizia definitivă în dosarul Rafo Oneşti, prin care omul de faceri Corneliu Iacobov a fost condamnat la şapte ani de închisoare, şi a făcut parte din completul care l-a condamnat definitiv pe fostul procuror Maximilian Bălăşescu pentru luare de mită.

Veronica Năstasie, aleasă preşedintele BEC, a stabilit incompatibilitatea parlamentarului Sergiu Andon. A fost primul caz în care un parlamentar şi-a pierdut mandatul din cauză că a fost găsit incompatibil.

Năstasie este, în prezent, judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal de la ICCJ.

Judecătoarea Ruxandra Monica Duţă, în prezent membru al Secţiei a II-a civilă de la instanţă supremă, a activat anterior la Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul Secţiei comerciale.

Judecător în cadrul Secţiei I civilă, Elena Carmen Popoiag este magistrat în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din anul 2008, atunci când a promovat de la Tribunalul Dâmboviţa la instanţa supremă. Judecătoarea a candidat în luna iunie a acestui an la funcţia de preşedinte al Institutului Naţional al Magistraturii, însă alegerile au fost câştigate de judecătoarea Octavia Spineanu Matei, care a fost reînvestită în această funcţie.

Carmen Georgeta Negrilă, de la aceeaşi secţie, a absolvit Facultatea de Drept Bucureşti în anul 1994, şi-a început carierea la Judecătoria Sectorului 6. În anul 1999 a promovat la Tribunalul Bucureşti, iar în 2002 la Curtea de Apel Bucureşti. Actualmente judecător la Secţia I civilă a ICCJ, magistratul are o vechime de aproximativ 15 ani.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT