Ciorbea, despre o eventuală demisie: Am avut presiuni mai mari decât oricine. Nu mi-e frică

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, vineri, întrebat dacă s-a gândit la demisie, aşa cum au cerut protestatarii, că el a demisionat, în cariera sa, "mai mult decât oricine în ţara asta", a avut asupra lui presiuni, dar nu îi este frică. Ciorbea spune şi că este "sensibil" la critici, inclusiv din partea celor care manifestează în ţară acum.
Filip Stan
03 feb. 2017, 11:00
Ciorbea, despre o eventuală demisie: Am avut presiuni mai mari decât oricine. Nu mi-e frică

Întrebat despre cererile de demisie, Ciorbea a afirmat că nu se gândeşte la aşa ceva.

„Daţi-o înainte cu demisia şi cu povestea dumneavoastră, vă las s-o duceţi până unde vreţi. (…) Nu mi-e teamă de nimic. Eu am demisionat mai mult decât oricine în ţara asta şi am avut presiuni mai mari decât oricine în ţara asta şi am făcut reforme mai importante decât oricine din ţara asta. Nu mi-e frică de nimic, decât de Dumnezeu”, a spus el.

Avocatul Poporului a afirmat că este „sensibil la orice fel de critici” şi este deschis faţă de ele.

Ciorbea a fost întrebat şi dacă protestele din ultimele zile au avut un rol în decizia sa de a contesta la CCR Ordonanţa privind modificarea Codurilor penale, el spunând că îl interesează opiniile tuturor şi a dat exemplul unui protestatar care venea în faţa sediului instituţiei pe care o conduce, scrie News.ro.

„Chiar prezenţa unui om – e un prieten care trecea aproape zilnic pe aici cu o pancartă – şi ăla mă sensibilizează, l-am oprit de câteva ori, l-am chemat înăuntru, am stat de vorbă cu el. Sigur că interesează opinia oricărei persoane”, a spus el.

Ciorbea a precizat că a primit sute de mesaje de susţinere, dar şi de critici, însă nu a răspuns la ele.

Avocatul Poporului precizează că nu a discutat cu niciun politician în această perioadă despre decizia sa, singura întâlnire fiind cu preşedintele Klaus Iohannis, căruia i-a mulţumit pentru că i-a atras atenţia asupra precedentului privind atacarea unei Ordonanţe care nu a intrat încă în vigoare.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, echipa care îi dă fiori lui Daniel Pancu: bani mulți și investiții pe termen lung în SuperLiga
Capital.ro
Fabricile NATO de armament, vulnerabile în caz de război. Lecția pe care Europa trebuie să o învețe de la Ucraina
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, acest semn rutier. Mulți șoferi nu știu ce să facă atunci când îl văd în trafic
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte