Ciprian Ciucu a dat nas în nas cu moștenirea lăsată de Nicușor Dan. Dezvoltatorii imobiliari cer despăgubiri de milioane de euro Primăriei Capitalei după suspendarea autorizațiilor. Pe unde mai scoate cămașa actualul primar

Noul primar al Capitalei a avut încă o surpriză neplăcută, după ce un dezvoltator imobiliar a executat silit primăria. Conflictul a fost creat în momentul în care Nicușor Dan i-a blocat construcția timp de un an.
Alina Costache
23 ian. 2026, 10:20
Ciprian Ciucu a dat nas în nas cu moștenirea lăsată de Nicușor Dan. Dezvoltatorii imobiliari cer despăgubiri de milioane de euro Primăriei Capitalei după suspendarea autorizațiilor. Pe unde mai scoate cămașa actualul primar

Noul edil al Capitalei, Ciprian Ciucu, a comentat recent că Primăria Capitalei nu are bani „nici să treacă strada”. Se pare că acesta a dat peste moștenirea lăsată de Nicușor Dan.

După ce fostul primar i-a blocat construcția unui bloc de apartamente de lux timp de un an, dezvoltatorul imobiliar a dat în judecată primăria și cere despăgubiri uriașe.

Ce despăgubiri ar putea plăti Primăria Capitalei

Un nou episod din conflictul dintre Primăria Capitalei și dezvoltatorii imobiliari ajunge, la începutul lunii aprilie, pe masa Tribunalului București. Weisenburger Real Estate România SRL solicită daune materiale de peste șapte milioane de lei, într-un proces intentat Primăriei Municipiului București și fostului primar general, după refuzul de a prelungi o autorizație de construcție. Instanța ar putea da o primă soluție la aproape un an de la deschiderea acțiunii, într-un dosar în care municipalitatea a fost deja obligată la plata unor penalități.

Litigiul își are originea la începutul anului 2023 și vizează un proiect rezidențial de tip boutique, situat într-o zonă cu valoare istorică a Capitalei, pe Bulevardul Pache Protopopescu. Dezvoltatorul german, cu afaceri de ordinul sutelor de milioane de euro, deținea o autorizație de construcție obținută în octombrie 2020, cu puțin timp înainte ca Nicușor Dan să își înceapă oficial mandatul de primar general.

Refuzul prelungirii autorizației, invocând neconcordanțe cu documentații urbanistice și avize de mediu, a declanșat un conflict juridic de amploare, care readuce în atenție tensiunea dintre politicile urbanistice promovate de actuala administrație și interesele marilor dezvoltatori imobiliari. Cazul ar putea deveni unul de referință pentru modul în care sunt gestionate autorizațiile de construcție în București.

După refuzul primarului de emitere a prelungirii autorizației de construire, firma se adresează Tribunalului București, cerând instanței de contencios-administrativ să oblige Primăria să emită această prelungire. În plus, cere și aplicarea unei sancțiuni de 20% din salariul minim brut pentru fiecare zi de întârziere, plus penalități de 1.000 lei pe zi, conform FANATIK.

„Primarul Municipiului București nu mai putea pune în discuție legalitatea autorizației de construire nr. 599/1879492, emise la data de 15.10.2020 de vremе се пи а solicitat anularea acesteia în termen de un an de la data emiterii. (…) Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat circuitul civil și a produs efecte juridice”, se arată în decizia instanței prin care Primăria Capitalei era obligată ca în termen de trei zile să emită prelungirea autorizației de construire, cu aplicarea sancțiunilor bănești pentru fiecare zi de întârziere.

Citește și: Se dau bani de la stat, noua hotărâre de Guvern a fost adoptată. Cine sunt românii care pot beneficia și de ce documente au nevoie

Primăria Capitalei, executată silit

Decizia Tribunalului București a rămas definitivă în februarie 2025, după ce Curtea de Apel București a respins apelul formulat de Primăria Capitalei, la aproximativ un an de la hotărârea pronunțată în primă instanță. La doar câteva zile după soluția definitivă, dezvoltatorul imobiliar a apelat la un birou de executare silită, solicitând recuperarea sumei de aproximativ 30.000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată și costuri aferente executării.

Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 5 și comunicată Primăriei Capitalei, care nu a formulat contestație. Sumele datorate au fost achitate din bugetul curent al instituției, totalizând circa 32.000 de lei pentru cheltuielile de judecată din cele două faze procesuale. Potrivit unui raport al Curții de Conturi, finalizat la 11 decembrie, aceste plăți nu includ însă amenzile și penalitățile stabilite de instanță, pentru care nu au fost formulate, până la acel moment, cereri de executare silită.

Documentul Curții de Conturi mai arată că pe rolul instanțelor se află un alt dosar distinct, în care dezvoltatorul solicită despăgubiri de peste șapte milioane de lei. Această sumă ar reprezenta exclusiv pierderile cauzate de întârzierea cu 12 luni a prelungirii autorizației de construcție, miza financiară a litigiului fiind astfel mult mai ridicată pentru Primăria Capitalei.

„Pe rolul Tribunalului București se află înregistrată cererea formulată de către WEISENBURGER REAL ESTATE ROMÂNIA S.R.L, prin care a solicitat instanței de judecată să oblige entitatea în solidar cu (persoana fizică) la plata sumei de 7.261.905,38 lei reprezentând prejudiciul produs pe o perioada de 12 luni ca urmare a blocării finalizării proiectului imobiliar”, se arată în raportul Curții cu privire la un dosar în care Nicușor Dan figurează ca pârât.

Nicușor Dan nu a semnat prelungirea autorizației

Datele financiare ale Weisenburger Real Estate indică o cădere majoră în 2024, când aceasta a raportat pierderi de 8,4 milioane de lei, după ce în anul precedent înregistrase un profit net de 2,2 milioane de lei. Evoluția abruptă a situației financiare este invocată în contextul disputelor juridice cu Primăria Capitalei, dezvoltatorul susținând că întârzierile administrative i-au generat prejudicii considerabile.

Potrivit Curții de Conturi, documentația privind prelungirea autorizației de construire a ajuns pe masa primarului general la finalul lunii aprilie, însă, la începutul lunii iunie, aceasta nu fusese încă semnată. Intervalul coincide cu perioada campaniei electorale și cu alegerile prezidențiale în urma cărora Nicușor Dan a fost ales președintele României.

„Prelungirea autorizației de construire a fost înaintată spre semnare Primarului General borderoul nr. 81 din data de 29.04.2025 însă nu a fost semnată până la data de 02.06.2025”, se arată în documentul citat, unde auditorii Curții de Conturi recomandă punerea în executare de urgență a hotărârii definitive a instanței.

Citește și: Nicușor Dan nu este de acord cu măsura cerută de Bolojan. Ce spune președintele despre banii primăriilor

DailyBusiness
Pfizer cere României despăgubiri de 500 de milioane de euro într-un proces privind vaccinurile anti-COVID
Spynews
Când va fi înmormântat Mario Berinde, copilul ucis în Timiș. Familia lui a făcut anunțul trist
Fanatik.ro
Cutremur la FCSB! Gigi Becali a făcut anunțul: „Gata cu Alibec! Să plece de mâine”. Câți bani vrea pe atacant. Exclusiv
Capital.ro
Detalii neștiute până acum despre Călin Georgescu. Legătura pe care o are cu foști ofițeri ai serviciului secret al Armatei
Playtech.ro
Cea mai mare greşeală pe care o fac şoferii pe drumurile din afara localității. De asta primesc amenzi pe bandă rulantă
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, realizată pe jumătate. Câți metri au mai rămas de excavat din galerii
wowbiz.ro
Mario, adolescentul ucis în Cenei, și-a presimțit moartea?! Mesajele cutremurătoare pe care le-a postat pe internet înainte de tragedie: „Prietenul de azi, criminalul de mâine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în menținerea sănătății de sezon
iamsport.ro
A izbucnit în lacrimi când a vorbit despre relația cu Alex Pițurcă: 'A fost grav'. Ce a spus despre Victor Pițurcă
MediaFlux
Hidroelectrica, anunț important pentru clienți. Accesarea aplicației iHidro, afectată
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day