Cât costa un loc la petrecerea şamanică exclusivistă cu droguri halucinogene de mare risc organizată de iubita lui Gelu Diaconu VIDEO

DIICOT a anunțat, luni, arestarea pentru 30 de zile a fostului șef al serviciului secret al MAI, Gelu Olteanu, și a iubitei acestuia, Vanessa Youness, precum și a cetățeanului britanic, Thomas Lishman, care organizau în comuna Răcari din județul Dâmbovița reuniuni șamanice, contra cost, unde se consuma ayahuasca, o băutură ce conține un drog de mare risc.
Filip Stan
16 dec. 2019, 14:48
Cât costa un loc la petrecerea şamanică exclusivistă cu droguri halucinogene de mare risc organizată de iubita lui Gelu Diaconu VIDEO

Cele două companii reprezentate în România de partenera de viaţă a fostului şef al DIPI, Gelu Oltean, împreună cu un alt cetăţean britanic, organizau retreat-uri care au fost interzise de comunitatea internaţională, deoarece puneau în pericol vieţile participanţilor, iar substanţele halucinogene utilizate în cadrul ritualurilor sunt interzise, susţin procurorii DIICOT.

Conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov au dispus, sâmbătă, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor O. G. M., T. I. M. L. şi Y. A. V., pentru săvârşirea infracţiunilor de punere la dispoziţie cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local pentru consumul ilicit de droguri, precum şi pentru deţinerea şi desfăşurarea de operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc.

Dezvăluiri bombă în dosarul fostului şef „Doi şi-un sfert”. Făcea petreceri cu ritualuri şamanice la care folosea drogul DMT

O astfel de ceremonie era programată chiar pentru week-end-ul trecut, între 13 și 15 decembrie. Autoritățile au încercat să se înscrie la eveniment, dar li s-a răspuns, pe e-mail, că nu mai sunt locuri disponibile pentru reuniunea din România, dar nici pentru ceremonia similară programată a avea loc în Spania în perioada 18-23 decembrie. 

„La data de 9 decembrie, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul T. I. M. L., cetăţean britanic, urmează să coordoneze în România, în perioada 13-15 decembrie 2019, împreună cu inculpata Y.A.-V., prin intermediul a două companii globale internaţionale, într-o locaţie ce urmează să fie comunicată ulterior participanţilor, o ceremonie spirituală cu un ritual specific medicinei amazoniene cu ayahuasca, băutură tradiţională folosită de triburi amerindiene ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc din familia triptaminelor. Inculpatul îşi promova evenimentele de acest gen prin intermediul unui website, folosind ca acoperire o firmă de turism, înregistrată în paradisul fiscal Isle of Man, situată în Marea Irlandei”, se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, pentru participarea la evenimentul din România, doritorii trebuiau să achite suma de 550 de euro de persoană dacă acceptau să fie cazaţi în camere pentru două persoane sau 1.100 de euro de persoană dacă participantul dorea să fie cazat singur, iar sumele de bani trebuiau virate într-un cont indicat de către organizator. Înscrierea participanţilor se efectua prin completarea mai multor date personale pe respectivul website şi ulterior prin condiţionarea participării de o recomandare transmisă prin email de un alt participant la un eveniment anterior.

La data de 14 decembrie, a fost efectuată o percheziţie domiciliară la o clinică de pe raza localităţii Răcari, judeţul Dâmboviţa, în clădirea principală fiind descoperite spaţii de cazare şi identificate un număr de 42 de persoane, printre care şi inculpaţii O. G. M., T. I. M. L. şi Y. A.-V.

Citeşte şi: Gelu Oltean, fostul şef „Doi şi-un sfert”, arestat pentru trafic de DROGURI

„În urma percheziţiei domiciliare au fost ridicate trei kilograme ayahuasca, ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc, precum şi două kilograme de fragmente vegetale ce conţin aceleaşi substanţe”, a precizat sursa citată.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Fostul şef al DIPI (Direcţia de informaţii şi protecţie internă a Ministerului Afacerilor Interne), Gelu Oltean, a fost arestat preventiv într-un dosar de trafic de droguri, alături de concubina sa şi un cetăţean britanic, au declarat duminică, pentru AGERPRES, surse judiciare. 

Înscrierea participanților s-a făcut prin completarea mai multor date personale pe site-ul the hidden doorway și ulterior prin condiţionarea participării de o recomandare transmisă prin email de un alt participant la un eveniment anterior.

Procurorii au aflat că fostul șef al DGIPI – serviciul secret al MAI – Gelu Olteanu, se ocupa cu vânzarea de locuri la aceste ceremonii, via whatsapp. 

Vineri seara, participanții s-au prezentat la recepția clinicii de wellness patronată de Vanessa Youness, iubita lui Gelu Olteanu, unde au primit şi au completat un formular cu date personale şi un formular de donaţie pentru suma de 550 euro, care reprezenta în realitate taxa de participare.

În jurul orei 20:00 a avut loc un ritual tradițional coordonat de Thomas Lishman și toţi participanţii au primit asigurarea că pe teritoriul României consumul de ayahuasca este legal.

Fiecare dintre participanţi, inclusiv Gelu Olteanu și Vanessa Youness au primit aproximativ 20 ml de ceai preparat din ayahuasca într-un pocal din metal şi au băut tot conţinutul.

Procurorii au aflat că Gelu Olteanu și iubita sa facilitau consumul de ayahuasca, cu un conținut de droguri de mare risc, de mai multă vreme, întâlnindu-se cu unele dintre persoanele implicate în dosar și în Peru, țară unde se practică consumul de ayahuasca – o băutură tradițională folosită de triburi amerindiene ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc din familia triptaminelor.

DailyBusiness
Incendiu la un depozit de muniție în Dâmbovița. 25 de persoane evacuate
Spynews
De la cat pornesc ofertele de Revelion 2025-2026. Prețurile nu sunt deloc mici
Fanatik.ro
Dennis Man și-a cerut iubita în căsătorie! Cine este și cum arată Alexandra, femeia care i-a „furat” inima starului de la PSV. Foto
Capital.ro
Călin Georgescu nu a fost singurul „trofeu”. Coincidența care ar dezvălui un plan mai mare: E foarte ciudat, este același tip
Playtech.ro
Gref, grepfrut, grefrut sau grep: ce forme sunt corecte în limba română
Adevarul
Tesla Cybertruck, mașina interzisă în Europa, văzută pe străzile din Craiova. Internauții au ironizat autoturismul care costă o avere
wowbiz.ro
Andreea Bălan a dat vestea bombă! Este știrea momentului în showbiz. Ea și Victor Cornea sunt în culmea fericirii
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
Care este programul complet pentru defilare de Ziua Națională a României: Rutele alternative din București pe care pot circula șoferii pentru a evita zona Arcului de Triumf
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo știe pe cine votează la alegerile pentru Primăria București: ”Un om puternic și de cuvânt”
MediaFlux
Ce surprize aduce prima zi din decembrie pentru zodia ta. Previziuni pentru fiecare nativ în parte
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români! E știrea momentului
substantial.ro
AS Monaco – PSG, AC Milan – Lazio, Chelsea – Arsenal: prezentare și cote la pariuri