Clasa pregătitoare RĂMÂNE în învăţământul obligatoriu şi poate fi în şcoală sau în grădiniţă

Clasa pregătitoare rămâne în învăţământul obligatoriu de la şase ani şi poate fi organizată în şcoală sau în grădiniţă, decizia privind locul unde vor învăţa copiii fiind luată în funcţie de spaţii, după consultarea părinţilor, a anunţat, miercuri, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Romania TV
30 ian. 2013, 11:15
Clasa pregătitoare RĂMÂNE în învăţământul obligatoriu şi poate fi în şcoală sau în grădiniţă

„După o discuţie cu federaţiile sindicale şi cele ale asociaţiilor de părinţi din preuniversitar referitor la organizarea clasei pregătitoare în anul şcolar 2013-2014, am semnat un acord care prevede menţinerea clasei pregătitoare ca parte a învăţământului obligatoriu începând cu vârsta de şase ani. De asemenea, organizarea clasei pregătitoare va fi mai flexibilă din punct de vedere al locului de desfăşurare a activităţii. Altfel spus, directorul şcolii prezintă părintelui oferta pentru clasa pregătitoare în funcţie de spaţiile disponibile, respectiv în şcoală sau în grădiniţă”, a spus Remus Pricopie, citat de Mediafax.

Ministrul Educaţiei a precizat că indiferent de locul unde este organizată clasa pregătitoare, fie la şcoală, fie la grădiniţă, activitatea se va desfăşura după acelaşi curriculum, cu personal calificat pentru învăţământul primar.

Pricopie a spus că în cazul în care un copil are vârsta de şase ani, dar părintele nu doreşte înscrierea în clasa pregătitoare, acesta trebuie să facă dovada că respectivul copil nu corespunde pentru această formă de învăţământ.

El a ţinut să precizeze că pentru organizarea clasei pregătitoare vor continua investiţiile, respectiv că va fi achiziţionat mobilier şcolar în valoare de 16 milioane de lei şi materiale didactice de opt milioane de lei, până cel târziu la 1 septembrie.

Ministrul Educaţiei a mai spus că acolo unde nu sunt spaţii pentru organizarea clasei pregătitoare, inspectoratele şcolare vor implica autorităţile locale pentru identificarea acestora.

De asemenea, până la 31 martie va fi aprobată metodologia de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare, aceasta urmând să fie mai flexibilă, astfel încât părinţii să aibă mai multe opţiuni.

Astfel, părinţii vor putea opta pentru grădiniţă sau şcoala de cirscumscripţie, ministrul Educaţiei precizând că aceasta este o opţiune garantată. De asemenea, dacă părinţii vor opta pentru o altă unitate de învăţământ decât cea de circumscripie, solicitarea va putea fi rezolvată în funcţie de locurile disponibile şi pe baza unor criterii de departajare.

Înscrierile în clasa pregătitoare sunt stabilite pentru luna aprilie, potrivit acordului semnat de ministerul Educaţiei cu federaţiile sindicale şi cu asociaţiile de părinţi din învăţământul preuniversitar.

Citeşte şi Pricopie despre reforma învăţământului: Schimbările majore trebuie făcute pe baza unor studii

Ponta: Părinţii vor decide dacă îşi trimit copiii la şcoală sau rămân la grădiniţă

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT