Claudiu Keşeru, prima impresie la contactul cu Steaua: Mă simţeam de parcă aveam 45 de ani

Claudiu Keşeru a vorbit, într-un interviu acordat ediţiei tipărite a Gazetei Sporturilor, despre integrarea sa la Steaua, unde s-a transferat la începutul lui 2014, dar şi despre cum a început fotbalul în Franţa şi despre cariera de antrenor pe care şi-ar dori-o după ce va renunţa să mai joace.
Daniel Spătaru
29 dec. 2014, 12:27
Claudiu Keşeru, prima impresie la contactul cu Steaua: Mă simţeam de parcă aveam 45 de ani

Claudiu Keşeru s-a transferat în ianuarie 2013 la Steaua, iar în interviul acordat Gazetei Sporturilor a dezvăluit ce alte echipe din România l-au dorit, dar şi motivul pentru care a refuzat să revină în primul eşalon. „Dinamo şi CFR Cluj m-au mai vrut. Prima dată m-a vrut Dinamo, în 2007, apoi CFR în 2009. Dar nu mă simţeam pregătit să revin în România, nu mă vedeam în stare să fac pasul înapoi„, a spus atacantul.

Keşeru a spus şi cum a decurs adaptarea la Steaua. „Am venit pe 3 ianuarie şi am dat primul gol pe 1 martie, a durat ceva, mai ales dacă luăm în calcul şi meciurile amicale, dar la alea nici nu vreau să mă gândesc. Mă simţeam de parcă aş fi avut 45 de ani, de oboseală, nu mai puteam să stau nici în picioare, mi-era foarte greu. În Ligue 1 nu se aleargă atât de mult, pare o competiţie foarte fizică datorită calităţilor jucătorilor„, a mai spus Keşeru.

Citeşte şi Ofertă de 3 MILIOANE pentru CLAUDIU KESERU

Totodată, el a vorbit şi despre traiul în Bucureşti: „Îmi place foarte mult viaţa în România. E un ritm mai alert decît cel cu care mă obişnuisem în Franţa. Bucureştiul este un oraş frumos, cu unele zone foarte tari, de atracţie, nu mă plictisesc absolut deloc„.

Claudiu Keşeru a spus şi ce ar vrea să facă după ce va trebui să renunţe la cariera de fotbalist: „Mă gândesc că aş putea deveni antrenor. Încep deja să integrez anumite noţiuni, mă imaginez în pielea antrenorului în momentul în care acesta ia o decizie, mă întreb cum aş proceda eu„.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Popescu, Sava sau Isenko? Care e cel mai bun dintre cei trei super-portari ai Universităţii Craiova
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT