Clauza prin care George Simion scapă de promisiunea de a vinde românilor apartamente cu preţuri de la 35.000 de euro: „Sunt oameni care nu au înţeles despre ce este vorba”

Peste 40.000 de români au mers, în iulie 2024, să semneze contracte pentru a primi locuințe la preț redus, în cadrul unui program anunțat în campania electorală de liderul AUR, George Simion. Oferta prevedea apartamente cu două camere la un preț de pornire de 35.000 de euro, cu avans redus și rate fără dobândă, iar mulți dintre cei care au semnat documentele încă așteaptă să fie contactați.
George Russo
11 feb. 2026, 19:02
Clauza prin care George Simion scapă de promisiunea de a vinde românilor apartamente cu preţuri de la 35.000 de euro:

Evenimentul a avut loc în plină campanie pentru alegerile prezidențiale, iar promisiunea a atras mii de persoane în Centrul Vechi al Capitalei. Ulterior, după alegeri, a devenit clar că programul era condiționat de câștigarea mandatului de președinte  de către George Simion și că implementarea ar fi revenit statului, nu direct politicianului.

„Vin cu acest program prin care facem 100.000 de locuințe pe an. Pe parcursul a 10 ani, construim până la un milion de locuințe în clădiri noi, eficiente, din punct de vedere energetic, unde să ai toate facilitățile”, anunţa George Simion, în campania electorală din 2024.

Potrivit prezentării făcute atunci, un apartament cu două camere urma să coste 35.000 de euro și să includă dormitor, living, bucătărie și baie. Avansul anunțat era de 1.000 de euro pentru două camere, 1.500 de euro pentru trei camere și 2.000 de euro pentru patru camere. Rata lunară ar fi fost de 115 euro, timp de 25 de ani, cu dobândă zero.

„Apartamentele pot fi plătite cu numerar, dar și cu credit, iar acolo intervine statul pentru că tot acest program este finanțat din banii oamenilor, fără implicația bugetului la nivel de prețuri de construcție. Statul intervine în altă parte, în relația cu băncile, în a apăra românii de credite cămătăreți”, transmitea George Simion.

Citeşte şi: Călin Georgescu, ultimul avertisment pentru sistem: „Voi nu vă temeți de Dumnezeu? Veți culege ce ați semănat!”

Contractele semnate de doritori conțineau însă o clauză clară, potrivit căreia programul devenea aplicabil doar în cazul în care liderul AUR ar fi câștigat alegerile prezidențiale din 2024. „Prezentul contract este încheiat sub condiția suspensivă a alegerii domnului George-Nicolae Simion ca Președinte al României în urma alegerilor din anul 2024”, scrie în contract.

După scrutin, George Simion a explicat că inițiativa a reprezentat o formă de promovare a programului de guvernare și că a existat o neînțelegere din partea unor semnatari.

„Sunt oameni care nu au înțeles despre ce este vorba și știu că nu le-am făcut vreo propunere că le dau casă. Era vorba despre locuințe accesibile, despre locuințe sociale, parte a unui program de guvernare. Și a fost forma noastră de marketing, de promovare, de mediatizare a acțiunii. Dacă spuneam case în programul ANL pentru toată lumea la 35.000 de euro, nu crede nimeni că nu ai acces la ANL, de exemplu”, a declarat George Simion, la Digi24.

În prezent, românii interesați de achiziția unei locuințe la preț redus se pot orienta către programe precum „Noua Casă” sau ANL, în funcție de condițiile de eligibilitate.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu vrea să promoveze Buzăul drept destinație turistică / Constantin Toma, pus la zid în PSD: „Să-ţi speli frustrările în public şi să-ţi sabotezi constant partidul nu înseamnă curaj”

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Joao Paulo și Jovo Lukic, out! FIFA, lovitură pentru FCSB și Universitatea Cluj după calificările istorice obținute de Capul Verde și Bosnia la CM 2026. Update
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Se schimbă regulile pentru coletele din China. Ce taxe noi vor plăti românii pentru Temu și Shein
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Momentul în care Gică Hagi s-ar fi supărat pe Dorinel Munteanu: ”A fost o ură împotriva lui”
MediaFlux
Horoscopul weekendului 27-28 iunie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?