Climatologul Roxana Bojariu avertizează că vremea e capricioasă: „În 2017, am avut viscol în partea a doua a lunii aprilie, în zona Moldovei”

Temperaturi de vară la final de martie şi început de aprilie. ”Recordurile cad peste tot în lume”, a afirmat climatologul Roxana Bojariu.
Filip Stan
31 mart. 2024, 08:23
Climatologul Roxana Bojariu avertizează că vremea e capricioasă:

Roxana Bojariu atrage atenţia că recordurile de temperatură cad peste tot în lume. Temperaturile din acest final de săptămână au fost unele similare unei zile de vară, deși de aflăm abia la sfârșitul primei luni de primăvară, iar mulți dintre români au putut profita de doza de vitamina D pe care o oferă expunerea la soare, parcurile fiind neîncăpătoare.

”Este chiar vreme de vară, pentru că definiția zilei de vară înseamnă temperaturi mai mari de 25 de grade Celsius, ceea ce acum se întâmplă în aproape toată țara. Avem de a face cu o circulație atmosferică în sectorul atlantico-european care aduce aer dinspre sud-vest, adică aer dinspre nordul Africii, de altfel avem și transport de praf saharian în mare parte din zona Europei Centrale, pe această circulație.

Evident că avem un aer mult mai cald, asta în timp ce în partea vestică a continentului sunt ploi, furtuni, pe același tip de circulație, de fapt. Dar ceea ce este interesant, acum, este faptul că avem, peste tot, temperaturi mai ridicate.

Se anunță o vară caniculară! Șefa ANM trage un semnal de alarmă despre deficitul de precipitații. Elena Mateescu: ”Deja vorbim de secetă pedologică în jumătatea estică a țării”

Practic și în nordul Africii sunt temperaturi mai ridicate și atunci aerul transportat acum este mai cald decât în multe astfel de perioade din trecut.

De fapt, suntem foarte aproape de recordul maxim absolut al lunii martie. S-au înregistrat 32,8 grade Celsius în 1952, la Giurgiu, la 30 martie, iar în București, maxima absolută, 29 de grade Celsius”, a declarat Roxana Bojariu, climatolog, la Digi 24.

Totodată, climatologul a subliniat că ”avem câteva zile în care avem astfel de temperaturi și nu este vorba doar de România. Ați observat că recordurile cad peste tot în lume, evident că nu în același timp, pentru încălzirea globală nu este una uniformă în spațiu și timp, dar este clar că fluctuațiile normale pentru primăvară sunt alimentate de o cantitate sporită de căldură și de umiditate în sistem”, a mai spus Roxana Bojariu.

Aprilie, cu fluctuații de temperatură

Nici în luna următoare nu o să fim scutiți de fluctuațiile de temperatură, potrivit climatologului, amintind de o situație din urmă cu câțiva ani, când zona Moldovei a fost lovită de viscol.

”Fluctuațiile vor fi de la perioade cu temperaturi foarte ridicate la temperaturi spre normal sau ușor sub normă, în așa fel încât dacă tragem linie practic, în medie, vom avea temperaturi mai ridicate pentru luna aceasta decât acum mai multe decenii în urmă.

Cam asta este caracteristica pe care schimbarea climatică o dă. Evident că vom avea și perioade mai reci, care vin cu precipitații, care pot să fie mai intense decât cele pe care le știam acum câteva luni (…)

Şefa ANM anunţă temperaturi-record din ultimii 70 de ani. Vreme extremă în România

În 2017, am avut viscol în partea a doua a lunii aprilie, în zona Moldovei, dar evident a fost vorba de o perioadă limitată în timp, iar mediile au tendința de creștere pentru toate lunile de primăvară”, a mai spus climatologul.

Elena Mateescu, şefa ANM, anunţă cum va fi vremea în aprilie 2024

Valul de aer tropical a ajuns în România și avem un sfârșit de săptămână cu temperaturi neobișnuit de ridicate. Deși este abia finalul lunii martie, se înregistrează maxime de aproape 30 de grade, specifice lunii iunie. „Maxima absolută lunară pentru luna martie în țara noastră s-a înregistrat în urmă cu 72 de ani, pe 30/03/1952, când la Odobești am înregistrat 32,8 grade Celsius.

Iată că, la 72 de ani distanță, vorbim de temperaturi foarte apropiate, dacă luăm în considerare ziua de azi, că este posibil să ne apropiem de 28 de grade.

Să nu uităm și de recordurile acestei dimineți, pentru că la 40 de stații meteorologice am înregistrat cele mai ridicate temperaturi minime zilnice pentru o dimineață de 30 martie, de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră.

Aș da, de pildă, un exemplu cu cea mai ridicată valoare: Oravița 16 grade, față de recordul anterior, de 13,7 grade. De asemenea, la șase stații meteorologice am consemnat aceste valori ca fiind recorduri lunare din întreg șirul de observații pentru această lună de până în prezent.

Cred că ar trebui să menționăm ziua de astăzi și în ziua de mâine, ultimele zile din prima lună de primăvară, care vor aduce temperaturi la scara întregii țări între 10 până la 28-29 de grade Celsius, ceea ce ar însemna valori cu mai mult de 10-14 grade peste normalul datei din calendar.

Și, într-adevăr, luna aprilie din acest an, chiar cu valori mai ridicate, până la 30-31 de grade Celsius, iată un debut pentru a doua lună de primăvară din acest an foarte călduros.

După care, începând din 2 aprilie, vom consemna valori de temperaturi ușor în scădere, dar în continuare peste 20-22 de grade Celsius, mai ales în partea de sud, sud-est și vest a țării”, a spus Elena Mateescu, director ANM, sâmbătă.

DailyBusiness
Concediile medicale, sub lupă. Ministerul Sănătății investighează posibile abuzuri sistemice: Nu mai accept să plătim vacanțe inventate
Spynews
Bacalaureat 2025. Rezultatele finale din sesiunea de vară au fost publicate. Vezi ce notă ai luat la fiecare probă
Bzi.ro
Ion Țiriac, cadou fabulos pentru Kira Hagi! A aparținut Ducesei de Kent
Fanatik.ro
Pe urmele panterei negre scăpate de bulgari. Ce spune primarul din Prundu, locul de unde s-a dat alarma: ”Am fost și eu acolo. Le-am zis cetățenilor să evite locul”
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai scapă! Va fi trimis în judecată. Decizie pentru fostul candidat la alegerile prezidențiale
Playtech.ro
Obligatoriu pentru toți stăpânii de animale din România. Ce trebuie să facă în zilele caniculare, legea este clară
DailyBusiness
Ministrul Muncii: „Fără excepții!” Sporul pentru condiții vătămătoare, plafonat la 300 de lei pentru toți angajații din sectorul public
Adevarul
Spectacol și doliu la Phenian. Kim Jong Un, omagiu pentru soldații nord-coreeni căzuți pe frontul din Ucraina. Cum a apărut la televiziune
wowbiz.ro
WOWbiz EXCLUSIV: Irina Columbeanu a sosit ÎN MARE SECRET în România! Avem primele imagini de la aeroport
Spynews
Andreea. Amelia. Teodora. Numele primelor trei ispite feminine, din sezonul 9, Insula Iubirii, care începe din 21 iulie, la Antena 1!
Spynews
Tatăl lui Nicușor Dan a murit! Doliu în familia președintelui României
Evz.ro
Primul vampir nu a fost în România, Serbia susține că l-a avut pe predecesorul lui Dracula
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Sebastian, un băiat de doar 12 ani, s-a stins din viață după o provocare de pe TikTok. Mesajul sfâșietor al părinților: „Vă rugăm, vorbiți cu copiii voștri”
Cancan.ro
Victor, un elev din București, a luat 8.70 la Istorie Ce notă finală a obținut după ce a făcut contestație: 'Am plâns'
Playsport.ro
Semnele de pe ecranul telefonului tău pot arăta că ești spionat. Microfonul sau camera...
Capital.ro
Călin Georgescu ia măsuri. Anunțul serii făcut de fostul candidat. Am demarat acțiuni legale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul tragediei din Vâlcea, în care Eduard și George au ars de vii într-un accident groaznic, la doar 23 și 24 de ani! Erau urmăriți ca în filme de polițiști
Mihai Leu, în continuare în stare gravă! Mesajul transmis de Institutul Clinic Fundeni
MediaFlux
Pensionarii primesc 679 de lei pe lună. Anunț al Casei Naționale de Pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arborii exotici au prins rădăcini și la noi. Fructul minune bogat în vitamina C care s-a aclimatizat perfect și aduce profit fermierilor