Emisiunile de promovare şi spoturile electorale vor fi „pe bani” la posturile private radio-TV

Candidaţii la alegerile parlamentare se vor putea exprima, contra cost, în emisiunile de promovare electorală şi în spoturile electorale difuzate de televiziunile şi radiourile private, dar vor avea acces gratuit la posturile publice, potrivit unei Decizii adoptate de CNA, în şedinţa de joi.
Romania TV
02 nov. 2012, 07:30
Emisiunile de promovare şi spoturile electorale vor fi

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a adoptat joi, cu unanimitate de voturi, Decizia privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor media audiovizuale.

CNA a adoptat această Decizie după mai multe şedinţe în care a discutat textul acesteia cu reprezentanţii principalilor radiodifuzori, cu George Chiriţă, directorul executiv al Asociaţiei Române de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), şi cu reprezentanţii ActiveWatch-Agenţia de Monitorizare a Presei.

Decizia a fost elaborată de CNA având în vedere dispoziţiile Legii nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului – în special capitolul 7 din această lege referitor la campania electorală – şi cele ale Hotărârii Guvernului nr. 890/2012 privind stabilirea programului calendaristic din cuprinsul perioadei electorale.

Potrivit lui Răsvan Popescu, preşedintele CNA, decizia va intra în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial. „Sperăm ca acest lucru să se întâmple cât mai repede”, a spus Popescu, după adoptarea deciziei.

Potrivit documentului, campania electorală la posturile de radio şi de televiziune, publice şi private, inclusiv de televiziune prin cablu, începe pe 9 noiembrie, ora 0.00, şi se încheie în ziua de 8 decembrie, ora 7.00.

Accesul candidaţilor la posturile publice de televiziune şi radio este gratuit, iar repartizarea timpilor de antenă se face potrivit Legii electorale.

„La posturile private (de televiziune şi radio, n.r.), candidaţii au acces contra cost, conform Legii electorale, în emisiunile de promovare electorală, în care-şi prezintă programul şi activităţile de campanie. De asemenea, candidaţii se pot face cunoscuţi şi prin spoturi electorale. În privinţa dezbaterilor electorale însă – şi apreciem că acestea vor fi emisiunile cele mai numeroase -, accesul candidaţilor şi reprezentanţilor partidelor este gratuit, în condiţii de echitate, echilibru şi corectitudine”, a explicat Răsvan Popescu, după adoptarea deciziei.

Potrivit lui Popescu, în emisiunile de ştiri, prezentarea activităţilor de campanie revine exclusiv posturilor TV şi radio, „asigurându-se astfel independenţa lor editorială şi informarea obiectivă a publicului”.

„Cred că am ajuns astfel la un echilibru între dreptul candidatului de a-şi face cunoscute proiectele şi libertatea editorială a posturilor de televiziune şi radio. Pentru a asigura o dezbatere autentică, decizia stabileşte şi un set minim de reguli editoriale deja cunoscute şi aplicate de posturi în campaniile precedente”, a mai spus Răsvan Popescu.

Totodată, decizia mai prevede că, pentru reflectarea desfăşurării campaniei electorale şi a activităţilor de propagandă electorală, radiodifuzorii pot realiza şi difuza numai următoarele tipuri de emisiuni: „de promovare electorală” şi „de dezbatere electorală”.

În emisiunile de promovare electorală, candidaţii (şi reprezentanţii lor) îşi promovează propria candidatură, programele politice şi activităţile de campanie electorală. În situaţia transmiterii în direct a unor activităţi de campanie, acestea se vor încadra în timpii de antenă acordaţi fiecărui competitor electoral. Emisiunile de promovare electorală trebuie să fie marcate pe toată durata desfăşurării lor cu sintagma „publicitate electorală”.

În emisiunile de dezbatere electorală – în care radiodifuzorii pun în discuţie programele electorale şi temele de interes public legate de campania electorală, cu participarea candidaţilor sau a reprezentanţilor declaraţi ai competitorilor electorali – accesul candidaţilor şi al reprezentanţilor lor este gratuit. Aceste emisiuni vor fi marcate cu sintagma „dezbatere electorală”.

Totodată, posturile de televiziune şi radio trebuie să asigure „o distincţie clară” între emisiunile de dezbatere şi cele de promovare electorală, prin format şi prezentator. Radiodifuzorii sunt obligaţi să precizeze calitatea în care se exprimă persoanele invitate în emisiuni, cum ar fi cea de candidat, susţinător sau reprezentant al candidatului.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Câți bani trebuie să bage frații Pavăl ca să ia titlul în SuperLiga. În doi ani sunt campioni dacă investesc această sumă
Capital.ro
Undă verde pentru tranzacția anului. Pavăl Holding poate prelua Carrefour România
Playtech.ro
Ce urmează după prima noapte tropicală din acest an, au fost temperaturi de 24 de grade. Când se mai răceşte în România
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?