CNA se întâlneşte cu reprezentanţii trustului Intact pentru discuţii despre emisia Antena 1 şi 3

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) se va întâlni, joi, cu reprezentanţii grupului de media Intact pentru a discuta despre implicaţiile tehnice ale faptului că Antena 3 şi Antena 1 va rămâne fără studiouri în cinci zile, conform unei notificări a ANAF.
Iulian Tudor
16 feb. 2016, 10:46
CNA se întâlneşte cu reprezentanţii trustului Intact pentru discuţii despre emisia Antena 1 şi 3

Decizia CNA a fost luată după ce, luni, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că sediile Antena 1 şi Antena 3 trebuie eliberate în cinci zile, respectiv până la sfârşitul acestei săptămâni, inspectorii ANAF prezentându-le reprezentanţilor acestor televiziuni notificarea de evacuare pentru a pune în executare sentinţa penală din 2013, potrivit căreia statul a intrat în posesia imobilelor.

Membrul CNA Gabriel Tufeanu a ridicat problema situaţiei televiziunilor din trustul Intact, la începutul şedinţei CNA de marţi, considerând că ar trebui purtată o discuţie între membrii Consiliului şi reprezentanţii acestor posturi în legătura cu situaţia trustului şi a sediilor de birouri.

„Ar trebui să discutăm cu Antena Group şi ANAF să vedem despre ce e vorba (…) dacă au de unde să emită (…) să avem ambele poziţii (…) să aflăm ce facem noi în această situaţie (…) O decizie a instanţei trebuie respectată întocmai”, a spus Gabriel Tufeanu, potrivit Mediafax.

Vicepreşedintele CNA, Răsvan Popescu, a întărit propunerea, explicând faptul că, în această situaţie, Consiliul trebuie să analizeze un eventual dosar de autorizare al unui nou studio, în cazul în care va fi depus unul. Potrivit legislaţiei audiovizualului, pentru ca Antena 1 şi Antena 3 să poată emite dintr-un alt studio, acesta trebuie să fie autorizat de către Consiliu.

Pe de altă parte, membrul CNA Monica Gubernat a spus despre grupul Intact că este „cel mai important trust din România”, precizând că o eventuală întrerupere a emisiei televiziunilor sale lezează dreptul publicului. „Nu avem timp din punct de vedere birocratic”, a spus Gubernat, referindu-se la un dosar de autorizare al unui nou studio, inspecţia CNA prealabilă autorizării etc.

Antena 3 a primit ordin de evacuare de la ANAF. Ce prevede Codul Civil la capitolul Evacuare

Prezentă la şedinţa CNA de marţi, Norina Ionescu, avocata grupului Intact, a apreciat ideea acestei discuţii. Totodată, aceasta a luat legătura cu reprezentanţii trustului şi a informat CNA că la şedinţa de joi a Consiliului vor fi prezenţi „reprezentanţii managementului de top ai Antena Group, pentru discuţii”.

Astfel, membrii CNA prezenţi la şedinţa de marţi (Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu) au stabilit să se întâlnească, joi, cu reprezentanţii Antenelor.

În schimb, un alt membru al CNA, Valentin Jucan, care nu este prezent la şedinţa de marţi a Consiliului, a declarat, luni seară, că Antena 3 dezinformează şi face „şantaj public” prin modul în care prezintă decizia ANAF, care a notificat faptul că sediile Antena 1 şi Antena 3 trebuie eliberate în 5 zile.

„Ceea ce face acum Antena 3 se numeşte dezinformare şi şantaj public. De ce? Fiindcă Antena 3 ştia din august 2014, data hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă, faptul că trebuie să îşi găsească alt sediu. Au sperat că vor fi ţinuţi în braţe”, a spus Valentin Jucan, într-un mesaj publicat luni seară, pe contul său de pe reţeaua de socializare Facebook.

Valentin Jucan a precizat că va sesiza plenul CNA în privinţa programului difuzat, luni, de Antena 3, referitor la notificarea ANAF.

Sediile posturilor de televiziune Antena 1 şi Antena 3 trebuie eliberate în cinci zile, respectiv până la sfârşitul acestei săptămâni, inspectorii ANAF prezentându-le notificarea de evacuare pentru a pune în executare sentinţa penală din 2013, potrivit căreia statul a intrat în posesia imobilelor.

„Direcţia generală regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în calitate de organ de valorificare împuternicit conform prevederilor O.G. nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român-proprietar al imobilelor ce au fost confiscate şi trecute în proprietatea privată a statului, libere de orice sarcini, în baza unei sentinţe judecătoreşti, a notificat astăzi (luni – n.r.), 15.02.2016, în scopul evacuării, persoanele juridice care ocupau imobilele anterior menţionate”, se arată într-un comunicat, de luni, al ANAF.

Directorul Antena 3, Mihai Gâdea, a anunţat, luni, în emisiunea „100 de Minute” că inspectorii ANAF le-au transmis că, în cel mult cinci zile, clădirile în care funcţionează postul de televiziune vor fi evacuate.

„Notificarea de evacuare s-a realizat în vederea punerii în executare a sentinţei penale nr. 701/26.09.2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/A/08.08.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală. Termenul pe care îl au la dispoziţie persoanele notificate este de 5 zile lucrătoare de la data notificării, aşa cum este reglementat la art. 1039 din legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare”, se mai arată în comunicatul ANAF.

În august 2014, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, pe Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare, şi pe Corneliu Popa, fost director al Agenţiei Domeniilor Statului, la opt ani de închisoare.

Instanţa a dispus şi confiscarea mai multor imobile apaţinând inculpaţilor, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi cel al grupului de firme Grivco, prejudiciul total fiind de circa 60 de milioane de euro. Ministerul Finanţelor Publice are calitatea de proprietar al acestor bunuri.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Denis Alibec, out de la FCSB! „Nu mai vrea nici el, nu mai vrea nici Gigi!”. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins un mare artist prea devreme: A adus o lumină și un ritm care nu au putut fi niciodată înlocuite
Playtech.ro
Ce casă poți construi cu 15.000 de euro? Calcul pentru materiale și mâna de lucru
Adevarul
„Mama ta a făcut-o!”. Limbaj suburban la Casa Albă la o întrebare despre locul stabilit pentru întâlnirea dintre Trump și Putin
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Tânără de 19 ani l-a refuzat pe milionarul de 48 de ani
kanald.ro
A murit Sam Rivers, basistul trupei Limp Bizkit: Acesta avea 48 de ani
Cancan.ro
Ce posta Vasilica Enache înainte să fie ucisă în Rahova! Mesajul premonitoriu: 'Când murim…'
iamsport.ro
Ion Țiriac l-a văzut pe David Popovici când era copil și a rămas marcat de ceea ce a urmat: 'L-am cunoscut din întâmplare'
MediaFlux
Românii care nu primesc pensie indiferent de vârstă. Cât trebuie să lucrezi de fapt pentru a beneficia de pensie de la stat
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025