CNAS: Cancerul de sân poate fi vindecat numai dacă este descoperit într-un stadiu incipient

Cancerul de sân poate fi vindecat doar dacă este descoperit într-un stadiu incipient, subliniază reprezentanţii CNAS, într-un mesaj transmis cu prilejul lunii de conştientizare a cancerului mamar.
Romania TV
02 oct. 2018, 08:10
CNAS: Cancerul de sân poate fi vindecat numai dacă este descoperit într-un stadiu incipient

Reprezentanţii CNAS îndeamnă femeile să meargă la controale periodice şi să se înscrie în programe de screening.

„Ce poţi face? În primul rând, să-ţi verifici regulat sânii şi dacă observi noduli sau schimbări neobişnuite în aspectul lor să te prezinţi la doctor. De asemenea, poţi face controale medicale periodice şi te poţi înscrie în programe de screening oncologic. Trebuie să ştii că riscul cancerului de sân creşte odată cu vârsta şi dacă există precedente oncologice în familie, dacă nu ai dus o sarcină la termen până la 30 de ani şi dacă nu ai alăptat. Însă există şi alţi factori de risc pe care-i poţi evita: supraponderabilitatea, sedentarismul, fumatul şi hrana nesănătoasă”, transmite CNAS.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate aminteşte că derulează un program naţional privind afecţiunile oncologice. În acest an, în program sunt cuprinşi aproape 130.000 de bolnavi, ale căror tratamente oncologice sunt finanţate cu aproape 1,5 miliarde lei. Distinct de acest program, CNAS asigură prin contractele de tip cost-volum o serie de medicamente inovative, unele dintre acestea având drept indicaţie terapeutică şi cancerul mamar, adaugă sursa citată.

„Pentru ca femeile care au fost supuse unei operaţii de extirpare totală sau parţială a sânului să poată reveni la o viaţă normală, în cadrul programului naţional oncologic al CNAS funcţionează şi un subprogram de endoprotezare şi reconstrucţie mamară”, menţionează CNAS.

Potrivit statisticilor, arată CNAS, în fiecare an în întreaga lume se înregistrează aproape 1,4 milioane de cazuri noi de cancer de sân, iar aproape 500.000 de femei mor anual din aceeaşi cauză.

De asemenea, peste un sfert din cazurile oncologice sunt la sân, iar aceasta este cea mai frecventă formă de cancer care apare la femei.

Deşi una din opt persoane de sex feminin poate dezvolta cancer de sân în cursul vieţii, studiile arată că 90% din femei nu au participat niciodată la un program de screening oncologic.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Lovitură majoră în vestiarul lui U Cluj: Dan Nistor s-a supărat și vrea să plece! FANATIK a aflat toate detaliile
Capital.ro
Noi reguli pentru facturile restante și eșalonarea plăților. Deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici ar putea fi interzisă
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România