Coaliţia pentru Educaţie cere reorganizarea activităţii în toate şcolile şi grădiniţele care vor rămâne cu WC-uri în curte

Coaliţia pentru Educaţie solicită reorganizarea activităţii în toate şcolile şi grădiniţele care au WC-uri în curte, începând cu această toamnă.
Romania TV
17 apr. 2019, 08:38
Coaliţia pentru Educaţie cere reorganizarea activităţii în toate şcolile şi grădiniţele care vor rămâne cu WC-uri în curte

„Organizaţiile membre ale Coaliţiei pentru Educaţie fac apel la Executiv şi la autorităţile locale pentru ca, împreună, să rezolve de urgenţă problema şcolilor şi grădiniţelor cu WC-uri în curte. De ani de zile asistăm, repetat, la diferite angajamente de rezolvare a problemei spaţiilor de educaţie care continuă să aibă wc-uri tradiţionale, fără canalizare, în curţile şcolilor din mediul rural. Acestea au fost inventariate, au existat alocări bugetare, iniţiative guvernamentale. Ultimul anunţ, asociat Bugetului de Stat pentru anul 2019, a menţionat asumarea unui program naţional de instalare de grupuri sanitare predefinite, din containere sanitare”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Coaliţia pentru Educaţie.

Reprezentanţii coaliţiei afirmă că „timpul proiectelor din cuvinte şi hârtii şi al plângerilor că nu sunt bani trebuie să aibă un sfârşit şi acesta trebuie să fie 1 septembrie 2019”.

„Solicităm reorganizarea activităţii în TOATE şcolile si gradiniţele care vor rămâne cu WC-uri în curte, începând cu această toamnă!”, au transmis reprezentanţii Coaliţiei.

Coaliţia pentru Educaţie vrea ca şcolile şi grădiniţele cu WC-urile în curte, fie să fie modernizate, fie să fie închise, fie să fie înlocuite cu construcţii noi.

„Credem că una dintre soluţii este ca primăriile să se asocieze şi să asigure, ÎMPREUNĂ, şcoli cu condiţii civilizate şi catedre care să aibă profesori stabili. La fel este în serviciile sociale, sprijin pentru vârstnici, educaţie pe tot parcursul vieţii. Acestea ar trebui să fie standarde de bază în 2019 şi o obligaţie asumată de administraţia centrală şi locală. Doar punând resurse împreună, vor putea fi asigurate servicii de calitate – de exemplu, o cantină publică care deserveşte trei comune, poate folosi alimente locale şi, mai ales, poate livra calitate, mai mult decât orice alte soluţii cu furnizori de la distanţă şi proceduri de achiziţii reluate iar şi iar. Am constatat că suntem afectaţi de moartea copilului de 3 ani şi am decis să nu acceptăm această situaţie, din nou, ca pe un accident. Oricât de mult am fi pe teren – şi avem organizaţii care inclusiv au construit sau renovat infrastructură educaţională, realitatea este că ONG-urile nu îşi pot asuma nici ieşirea din noroaie şi, cu tristeţe, nici ieşirea din «rahat»”, au mai scris în comunicat reprezentanţii Coaliţiei.

Aceştia afirmă că nu mai pot fi acceptate explicaţiile într-un astfel de accident.

„Suntem în 2019, aceste şcoli nu trebuie să funcţioneze astfel. Aşa cum, de exemplu, educatoarele nu trebuie să rămână singure cu copiii peste zi în grădiniţe izolate. Finanţarea diferenţiată pentru rural trebuie să înceapă imediat. O şcoală bună înseamnă un număr minim de elevi şi un procent diferit de cheltuieli materiale, pentru că doar astfel pot fi concentrate resurse şi pot fi livrate servicii de calitate. Accidentul de luni este responsabilitatea unui sistem slab gestionat şi sub-finanţat, nu doar a unui director sau a unui educator. Accidente se pot întâmpla. (…) Decidenţii refuză, din politicianism, pentru mize electorale şi veşnicie la putere şi „borcanul cu miere”, să le aplice. Faptul că în 24 de ore de la eveniment niciunul din partide nu a ieşit cu o poziţie publică pe subiect arată aroganţă şi lipsă de interes – nu le pasă, doar nu e treaba lor… Faptul că nici un factor de decizie central sau local nu ştie şi nu îşi cere niciodată scuze, nu îşi asumă responsabilitatea în astfel de situaţii, arată dispreţ şi lipsă de interes. Până în septembrie, la fiecare eveniment public şi în fiecare zi vom aminti întâmplarea aceasta ca pe o numărătoare a zilelor în care statul român alege să nu facă ceea ce trebuie făcut”, au mai spus reprezentanţii Coaliţiei.

În cursul după-amiezii de luni, un apel prin serviciul 112 a anunţat că un copil de 3 ani a căzut în fosa de la Şcoala Generală din Buda. La faţa locului a fost trimis un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi un echipaj de prim ajutor din oraşul Târgu Frumos. S-au încercat manevrele de resuscitare, dar echipajele medicale au fost nevoite să constate decesul copilului. A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Marţi, directorul şcoii a fost demis, iar Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat că s-a dispus numirea unei comisii de cercetare disciplinară internă.

Tot marţi, preşedintele Klaus Iohannis a transmis că tragedia este dureroasă şi revoltătoare, iar această dramă, care din nefericire nu este un caz singular, arată că, în continuare, în multe şcoli din România siguranţa spaţiului educaţional nu este garantată şi nici nu reprezintă o prioritate.

Citeşte şi: Comisie de cercetare disciplinară internă după moartea copilului căzut într-o fosă septică la şcoală, în Iaşi

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Cutremur de 6,7 în Japonia! Un tsunami a lovit coasta nordică a țării apoi
Fanatik.ro
Femeia arbitru Iuliana Demetrescu, făcută praf după Dinamo – Csikszereda 4-0! Cristi Balaj: “Nu a fost penalty la Musi! Bărbații din VAR au încurcat-o, nu trebuiau să intervină”
Capital.ro
Fumatul este interzis în apartamentele închiriate și în spațiile publice. Vecinii te pot da în judecată. În ce oraș se aplică
Playtech.ro
Vom avea o iarnă cu zăpadă şi ger, spun meteorologii. Fenomenul care aduce ninsori ca în copilărie
Adevarul
Anii în care românii au trăit iluzia libertății și a democrației. Cum a fost salvat comunismul după Revoluție
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Nenorocire fără margini în Dolj! Doi șoferi, de 20 și 36 de ani, și-au pierdut viața într-un grav incident rutier. O a treia persoană a rămas încarcerată
iamsport.ro
Mihai Stoichiță, gest lipsit de respect la înmormântarea lui Emeric Ienei
MediaFlux
Cei care votează trăiesc mai mult. Ce legătură au alegerile cu sănătatea
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume