COD GALBEN. Ploi, grindină şi vijelii în toată ţara. Vezi prognoza pentru următoarele trei zile

După un început de săptămână în care aproape că am putut spune că a fost caniculă în unele zone de câmpie, iată că avem parte de un COD GALBEN de ploi torenţiale şi vijelii pentru toată ţara. Marţi, sunt aşteptate ploi torenţiale, cu acumulări de apă şi de peste 25 de litri pentru metru pătrat, iar local peste 50-60 de litri. Miercuri, vremea devine rece faţă de valul de căldură cu care ne-am confruntat. Joi, vremea revine totuşi la sentimente mai bune.
Romania TV
04 iun. 2012, 19:00
COD GALBEN. Ploi, grindină şi vijelii în toată ţara. Vezi prognoza pentru următoarele trei zile

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de vijelii valabilă pentru toate judeţele ţării începând de marţi dimineaţa de la ora 10 şi cu valabilitate până miercuri la ora 18. Sunt aşteptate ploi torenţiale, cu acumulări de apă şi de peste 25 de litri pentru metru pătrat, iar local peste 50-60 de litri. De asemenea, vântul va lua aspect de vijelie şi nu va lipsi nici grindina.

Miercuri, ploile abundente cu fulgere şi tunete se revarsă peste nordul, centrul şi estul ţării, fără drept de apel, lăsând mai mult de 15 litri pe metru pătrat şi, izolat, chiar şi mai mult de 30-40 de litri. În celelalte regiuni însă, mai cad doar câteva ploi în trecere. Rafalele de vânt mătură însă toate regiunile, dar mai ales Oltenia şi jumătatea nordică a Moldovei. În aceste condiţii, temperaturile abia dacă mai saltă peste 14-16 grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi nu trec de 23-24 de grade în Oltenia şi vestul Munteniei.

Bucureştenii au parte de ploi. Descărcările electrice apar şi ele, vântul se simte şi va fi şi el neplăcut, iar temperatura nu mai trece de 22 de grade.

Joi soarele se răzbună însă şi iese de sub nori. Doar prin nord, nord-est şi la munte, mai dă câte o ploaie slabă. Vântul rămâne însă alert în estul ţării, iar temperaturile saltă spre 21 de grade în depresiuni până a 28-29 de grade în sudul Olteniei.

Soarele revine şi în Capitală. Se ridică printre norii subţiri şi permit temperaturii să adune 26-27 de grade.

Vineri maximele mai saltă puţin, aşa că vor fi valori de la 23 de grade în nordul litoralului până la 32, dacă nu chiar 33 de grade în regiunile vestice, unde vântul destul de susţinut aduce dinspre sud un aer fierbinte, tropical. Ploile vor fi puţin, doar nord, nord-vest şi în zona montană.

Bucureştenii îşi încheie săptămâna de lucru cu o zi de vară hotărâtă, cu 30 de grade la amiază şi soare neumbrit de nori.

La sfârşit de săptămână mizăm pe vreme caldă. Sâmbătă chiar prea caldă, cu maxime caniculare, de 35 de grade la amiază şi în Câmpia de Vest, şi în cea Română. Spre seară, furtunile răzbună acest val de căldură, şi acoperă vestul şi nordul ţării, iar duminică se mut spre centru şi la munte.

Va fi frumos la mare însă tot weekendul, iar ploile se opresc.

Meteorologii anunţă, din păcate, acelaşi tip de oscilaţii din partea vremii şi în următoarele săptămâni. VEZI PROGNOZA PE URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

Temperaturile vor trece de limitele normale ale lunii mai ales în sud, în sud-vest şi în vest şi doar prin centru şi nord par să se apropie de mediile multianuale.

Şi în următoarele două luni de vară, vremea va fi excesiv de caldă, după cum anunţă meteorologii. În iulie, vom avea parte de maxime apropiate de normal doar în nord şi în centru, iar în august, în toate regiunile ţării temperaturile vor fi foare mari. Vom avea, desigur, parte de pasaje de vreme caniculară, cu maxime ce vor depăşi 35 de grade la umbră în special în regiunile sudestice, ca urmare a invaziilor de aer fierbinte venit dinspre nordul Africii. Aşa că disconfortul termic va fi accentuat şi nu trebuie să uităm nici pericolul ce vine de la radiaţiile ultraviolete.

Mai mult, prognozele pentru această vară indică şi faptul că atât în iulie, cât şi în august, precipitaţiile vor fi puţine. Aşadar, din nou stăm sub ameninţarea secetei, chiar dacă în ultimele săptămâni s-a refăcut deficitul de apă din sol.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
E Nuno Campos antrenorul cu care Dinamo se poate bate la titlu? Răspuns plin de diplomație al lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Nicușor Dan a promulgat o lege importantă pentru contribuabili. Ce obligații de TVA pot fi anulate
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Mister la Moscova: un avion militar american a aterizat în Rusia. C-17 a venit de la Riga, iar Kremlinul spune că „nu știe nimic”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
Supercupa României nu se va mai disputa, iar fanii au izbucnit: ”Nu trebuiau să facă asta”
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat