Avertizări COD GALBEN de inundaţii în mai multe judeţe. IGSU: 22 de localităţi din şase judeţe, afectate de inudaţii

Hidrologii au instituit cod galben de inundaţii pentru bazinele Vişeu, Iza, Someşul Mare, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa. Avertizarea hidrologică este valabilă în intervalul 17.05.2019 ora 14:00 – 18.05.2019 ora 14:00. 
Romania TV
17 mai 2019, 06:41
Avertizări COD GALBEN de inundaţii în mai multe judeţe. IGSU: 22 de localităţi din şase judeţe, afectate de inudaţii

Hidrologii au emis avertizare COD GALBEN de inundaţii. Alerta este valabilă în intervalul 17.05.2019 ora 14:00 – 18.05.2019 ora 14:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Jiu – afluenţi aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Jiu – sector aval S.H. Rovinari – amonte S.H. Podari (judeţele Gorj şi Dolj), Gilort (judeţul Gorj), afluenţii Oltului aferenţi sectorului aval S.H. Cornet – amonte Ac. Ioneşti (judeţele Gorj, Argeş şi Vâlcea), Argeş – bazin superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior (judeţul Dâmboviţa), Prahova – bazin superior şi Teleajen (judeţul Prahova).

Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare ȋn intervalul 17.05.2019 ora 17:00 – 17.05.2019 ora 24:00 pe unele râuri mici din judeţele: Gorj, Vâlcea şi Argeş.

IGSU: 22 de localităţi din şase judeţe, afectate de ploile abundente şi scurgerile de pe versanţi

Ploile abundente şi scurgerile de pe versanţi au afectat 22 de localităţi din şase judeţe ale ţării, pompierii intervenind pentru evacuarea apei din zeci de gospodării, beciuri şi curţi. 

Peste 3.200 de pompieri militari din zonele aflate sub incidenţa atenţionărilor hidrometeorologice au intervenit în sprijinul autorităţilor şi populaţiei din zonele afectate, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Ploile abundente, scurgerile de pe versanţi şi viiturile rapide au produs efecte în judeţele Bistriţa-Năsăud, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Teleorman, fiind afectate 22 de localităţi.

Misiunile derulate au vizat evacuarea apei din 73 de subsoluri şi beciuri, 30 de gospodării, 17 case şi 4 obiective sociale. Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca aceste incidente să nu genereze victime în rândul cetăţenilor.

„De asemenea, din cauza existenţei riscului de revărsare a râului Luţ, pentru protecţia populaţiei şi a locuinţelor din localitatea Voivodeni (judeţul Mureş), salvatorii şi autorităţile locale au acţionat pentru ridicarea unui dig de protecţie din saci de nisip. La acest moment, nu sunt intervenţii în desfăşurare pentru înlăturarea efectelor hidrometeorologice, însă pompierii militari monitorizează situaţia şi, în caz de nevoie, vor aplica măsurile imediate”, a transmis, vineri, IGSU.

Sursa citată a precizat că pompierii militari vor rămâne pregătiţi să intervină, având în vedere avertizările hidrologice cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din mai multe judeţe ale ţării, precum şi informarea meteorologică valabilă pentru întreg teritoriul naţional care vizează manifestări de instabilitate atmosferică până duminică dimineaţă.

 

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a efectuat, vineri, o vizită în localitatea Săliştea de Sus, judeţul Maramureş, unde inundaţiile au produs o alunecare de teren care a afectat peste 40 de case. În urma discuţiilor cu autorităţile locale s-a stabilit ca până marţi să fie finalizat procesul de evaluare a pagubelor, astfel încât, în cel mai scurt timp, să se asigure măsuri de sprijin pentru comunitate de la nivelul Consiliului Judeţean Maramureş.

Cu ocazia vizitei în judeţul Maramureş, ministrul Carmen Dan se va deplasa şi în localitatea Şomcuta Mare, unde urmează să fie extins punctul de lucru al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă prin operaţionalizarea capacităţii de prim-ajutor SMURD, care va deservi o comunitate de aproximativ 24.000 de locuitori.

În ultimele zile, arată sursa menţionată, MAI a avut pregătiţi peste 5.000 de oameni pentru intervenţiile în teren în sprijinul comunităţilor afectate de ploile abundente şi inundaţii. 

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
AVC-ul, prevenit printr-o injecție? Descoperirea care ar putea salva mii de români de boala ce ucide jumătate din populație. Medic: ”E o soluție ingenioasă, practică”
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii. O voce emblematică a murit. Marele cântăreț a fost ultimul poet al Școlii Genoveze
Playtech.ro
Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR
Adevarul
Fost agent CIA: „Vom înțelege răspunsul Iranului după doliul de 40 de zile de la martiriul lui Khamenei”
wowbiz.ro
Guvernul pune frână scumpirilor la carburanți. Adaosul comercial, limitat prin OUG
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil cine a intervenit înaintea medicilor, după ce băiețelul de 5 ani a căzut de la etajul opt, în București: „El a luat pulsul”
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Alertă în războiul din Orientul Mijlociu: Statele din Golf, pregătite să intre în lupta împotriva Iranului (WSJ)
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj