Cod roșu de vreme extremă în Europa. Prognoza meteo în minivacanța de Rusalii

Meteorologii au emis avertizare cod roșu de ploi abundente și vijelii pentru Regiunea Veneto, Italia, unde se anunță cantități de apă ce vor depăși 100 litri/mp. Ploi abundente vor fi și în alte zone ale Italiei, dar și în sudul Germaniei, unde a fost emisă avertizare cod portocaliu. De asemenea, sunt așteptate ploi și vijelii în Franța, Elveția, Belgia, Olanda și Croația.
Alina Costache
11 mai 2023, 09:16
Cod roșu de vreme extremă în Europa. Prognoza meteo în minivacanța de Rusalii

Vremea se va menține mult mai rece decât specific în a doua decadă a lunii mai în aproape toată România. Maximele se vor încadra între 12 și 19 grade, ușor mai ridicate în Crișana și în Maramureș. Cerul va avea înnorări și vor mai fi ploi local la munte și în sud-vest, pe arii restrânse în nord-est și izolat în rest. La altitudini mari precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări susținute în sudul Banatului și vestul Carpaților Meridionali, cu viteze ce pot depăși 60…70 km/h, iar în restul teritoriului va sufla slab și moderat, pe alocuri cu rafale în general de 40…45 km/h. Izolat se va forma ceață. În Capitală, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mult mai scăzute decât ar fi normal în a doua decadă a lunii mai. Cerul va avea înnorări, dar probabilitatea de ploaie va fi scăzută. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 17…19 grade, iar cea minimă de 4…7 grade.

Vineri vremea va fi rece pentru această dată în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime ce se vor încadra în general între 13 și 19 grade. Cerul va avea înnorări și va ploua în vest, sud-vest și centru și pe arii restrânse în rest. Vor fi și averse, izolat moderate cantitativ. Pe crestele montane se vor semnala precipitații mixte. Vântul va fi în continuare intens în sudul Banatului și vestul Carpaților Meridionali, iar în celelalte zone va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe parcursul zilei. Dimineața și noaptea, pe areale mici, vor fi condiții de ceață. În București, vremea se va menține deosebit rece, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul a 17 grade și o minimă de 6…7 grade. Cerul va avea înnorări și vor fi posibile ploi slabe, trecătoare. Vântul va sufla moderat, potrivit ANM.

Citește și: Prognoza meteo. Garderoba de vară mai aşteaptă, ANM anunţă averse în toată ţara, lapoviţă şi ninsori la munte

 

Administrația Națională de Meteorologie a dat publicității prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, perioadă ce va cuprinde și minivacanța de Rusalii. Astfel, ANM anunță că în săptămâna 8 – 15 mai, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile sud-estice. Vor fi ploi în regiunile vestice, sud-vestice și local în cele centrale.

În săptămâna 15 – 22 mai temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în extremitatea de nord-vest a țării, iar în rest se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă.

În săptămâna 22 – 29 mai temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

Prognoza meteo în minivacanța de Rusalii. Când scăpăm de ploi

În săptămâna 29 mai – 5 iunie mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi deficitare în regiunile nordice și nord-estice, dar și local excedentare în extremitatea de sud a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Popescu, Sava sau Isenko? Care e cel mai bun dintre cei trei super-portari ai Universităţii Craiova
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT