Cod rutier 2026. Cât te costă parcarea dacă urci cu doar două roți pe trotuar

Unii șoferi se întreabă dacă mai trebuie să plătească parcarea în cazul în care mașina are doar două roți urcate pe trotuar. Răspunsul se află în Codul rutier.
Irina Dumitrescu
20 iun. 2026, 16:51
Cod rutier 2026. Cât te costă parcarea dacă urci cu doar două roți pe trotuar

Eviți plată parcării dacă urci cu doar două roți pe trotuar?

Conform Codului rutier 2026, obligația privind plata parcării nu este stabilită în funcție de numărul roților aflate pe carosabil. Faptul că mașina este urcată parțial pe trotuar nu te scapă automat de plata locului de parcare.

Legea stabilește că ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate este interzisă, dacă spațiul destinat pietonilor nu este amenajat și marcat special pentru a permite și vehiculelor să staționeze.

Parcarea parțială sau totală pe trotuar poate fi permisă numai atunci când există indicatoare ori marcaje care autorizează această poziție. În același timp, trebuie lăsat un spațiu suficient pietonilor pentru a circula. În general, se menționează o lățime de cel puțin un metru, însă, prin decizii locale, pot fi stabilite și alte dimensiuni.

Prin urmare, dacă șoferul lasă un metru liber, nu primește automat dreptul de a urca mașina pe trotuar. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este necesar ca administratorul drumului să permită parcarea prin semnalizare rutieră sau prin marcaje. Indicatorul poate arăta inclusiv poziția în care trebuie așezat vehiculul, cu două roți pe trotuar și două pe carosabil, iar șoferul trebuie să se conformeze. Nu este permisă urcarea complet pe trotuar, dacă semnul autorizează doar parcarea parțială și nici să depășească limitele marcajului.

Citește și Un șofer român de TIR a plătit amenzi de peste 20.000 de euro ca să fie lăsat să circule prin Cehia

Tariful de parcare se plătește atunci când vehiculul ocupă un loc inclus într-o parcare publică cu plată, indiferent dacă locul este amenajat integral pe carosabil sau parțial pe trotuar. Poziția roților nu schimbă regimul economic al spațiului, notează promotor.

Dacă indicatorul și marcajele arată că respectivul loc este parte a unei parcări cu plată, șoferul trebuie să cumpere tichet, să trimită SMS sau să activeze parcarea în aplicația operatorului local.

Regulamentele și tarifele de parcare sunt stabilite de autoritățile locale, astfel că programul de taxare, prețul și metodele de plată pot fi diferite de la un oraș la altul.

Pentru staționare sau parcare neregulamentară, Codul rutier în vigoare prevede o amendă din clasa I de sancțiuni, ceea ce înseamnă două sau trei puncte-amendă, plus trei puncte de penalizare.

La valoarea actuală a punctului-amendă, de 202,5 lei, sancțiunea este între 405 lei și 607,5 lei, mai scrie aceeași sursă.

Pe lângă amendă, mașina poate fi ridicată, urmând ca șoferul să plătească separat tarifele de ridicare, transport și depozitare stabilite de autoritatea locală.

De la 1 iulie 2026, odată cu creșterea punctului de amendă la 216,25 lei, sancțiunea va urca în intervalul 432,5 – 648,75 lei.

Citește și Uniunea Europeană actualizează drepturile pasagerilor aerieni. Călătorii vor putea primi mai ușor despăgubiri, iar taxele pentru locurile copiilor dispar în totalitate

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat cum va arăta noua strategie de transferuri a FCSB: „Mă fac de râsul lumii? Gata! Bag 10 milioane de euro!”
Capital.ro
Consiliul Concurenței analizează scumpirile recente ale carburanților. Bogdan Chirițoiu: Așteptăm datele aferente ultimei săptămâni
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Amendă dacă vorbești pe speaker. Controale în autobuze
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România