Codruţ Marta, mâna dreaptă a lui Blejnar, este urmărit prin INTERPOL

Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, a fost dat în urmărire internaţională, miercuri, când a fost introdusă şi o alertă în sistemul informatic Schengen referitoare la cel a cărui dispariţie a fost semnalată de soţia lui, în urmă cu cinci zile. Procurorii justifică această măsură prin faptul că Marta ar fi dispărut în condiţii suspecte, de pe 21 mai.
Romania TV
30 mai 2012, 14:03
Codruţ Marta, mâna dreaptă a lui Blejnar, este urmărit prin INTERPOL

„La data de 30 mai 2012, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Biroul Naţional Interpol din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională a solicitat urmărirea internaţională, prin Interpol, a lui Marta Codruţ-Alexandru, de 38 de ani, persoană dispărută în împrejurări suspecte”, se precizează într-un comunicat emis, miercuri seară, de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Marta fusese dat în urmărire naţională după ce dispariţia a fost semnalată la Poliţie, în 25 mai, de soţia acestuia, care a precizat că ultima dată soţul ei a fost văzut în 21 mai 2012.

Semnalmentele celui dispărut sunt: înălţime 1,80 – 1,84 m, constituţie solidă, ten deschis, ochi albaştrii, nas proeminent, bărbia rotundă.

La data dispariţiei, Marta era îmbrăcat în sacou de culoare albastru închis, la coate având întărituri din alt material, cămaşă de culoare deschisă (roz-lila), jeanşi de culoare albastru deschis, pantofi albastru închis, din piele întoarsă, mărimea 43, purta ochelari de vedere.

Fostul şef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, şi omul de afaceri Elan Schwartzenberg au fost audiaţi, luni după-amiază, de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu dispariţia lui Codruţ Marta, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Soţia lui Codruţ Marta a anunţat dispariţia bărbatului său vineri, 25 mai. Ea a precizat poliţiştilor că soţul său a plecat de acasă în 21 mai.

Astfel, cauza a fost preluată de procurori care i-au audiat, alături de alte persoane, pe cei apropiaţi lui Marta, respectiv pe fostul şeful său, Sorin Blejnar, şi pe Elan Schwartzenberg.

Marta avea obiceiul de a lipsi de acasă, însă după patru zile de la plecarea sa, soţia lui a alertat autorităţile pentru a-l găsi, susţin sursele citate.

Numele lui Codruţ Marta a fost vehiculat în cadrul anchetei referitoare la Peter Attila Racz, deferit justiţiei în decembrie 2011, alături de alte 15 persoane, pentru o fraudă de aproximativ 20 de milioane de euro, prin comercializare de motorină tip Euro 5 fără plata accizelor către firme care deţin staţii de distribuţie carburanţi din judeţele Sibiu, Botoşani şi Brăila.

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Remi, în lacrimi, la Insula Iubirii! Ce vrea să îi dea cadou lui Narcis, ispita cu care a fost înșelat
Fanatik.ro
Plecări anunțate la Rapid după eșecul cu FCSB: „Am discutat cu Pancu. Nu ne-a ajutat prea mult!”
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027 rămâne în discuție. Alexandru Nazare explică de ce Guvernul nu a stabilit procentul majorării
Playtech.ro
Orașele din România în care populația îmbătrânește cel mai repede. Ce se întâmplă când pensionarii ajung să domine un municipiu
Adevarul
Un șir de stâlpișori ține loc de trotuar în Constanța. Amenajarea, ironizată de un consilier USR: „Făcut pe low-budget și low-mind”
wowbiz.ro
Pensiile ar putea crește cu 7,7% de la 1 ianuarie 2027. Ce spune ministrul Muncii despre indexare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Impozitele pe case ar putea deveni de cinci ori mai mari, în 2027! Ce prevede reforma propusă de noul Executiv
iamsport.ro
Daniel Pancu, ”masacrat” după FCSB - Rapid: ”El a pierdut derby-ul! Dacă suporterii îl vor tolera în continuare, își merită soarta”
MediaFlux
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. Suma pe care o primește lunar fostul premier al României
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT