Codul Muncii s-ar putea schimba: Modificări la concediul de odihnă, sporuri şi orele suplimentare

Codul Muncii ar putea fi modificat, potrivit unei iniţiative legislative care a trecut miercuri de Senat. Printre principalele modificări se numără durata concediului de odihnă şi sporurile pentru muncă suplimentară.
Iulian Tudor
07 sept. 2015, 10:06
Codul Muncii s-ar putea schimba: Modificări la concediul de odihnă, sporuri şi orele suplimentare

Propunerea de modificare a Codului Muncii, care a fost înaintată de Blocul Naţional Sindical prevede că munca suplimentară depusă de angajat va fi compensată prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile, faţă de 60 de zile, cât este în actualul Cod al Muncii, potrivit adevarul.ro. În plus, salariatul va primi automat şi un spor de cel puţin 75% din salariul de bază.

O altă modificare stabileşte ca durata maximă a timpului de munca să nu depăşească 48 de ore pe săptămână, incluzând orele suplimentare. Există, însă, şi domenii care pot face excepţii de la regulă: activităţile de securitate şi supraveghere (gardieni, paznici, firme de pază şi securitate); activităţile care implică nevoia de continuitate a serviciilor/producţiei (servicii medicale, mass media, agricultură, transportul de călători); sectorul transporturilor feroviare.

În ceea ce priveşte durata concediului, care este în momentul de faţă de 20 de zile lucrătoare atât pentru angajaţii part-time, cât şi pentru angajaţii full time, proiectul de lege prevede că în cazul salariaţilor part-time, concediul de odihnă va fi acordat proporţional cu timpul efectiv lucrat. Părţile pot stabili, însă, o durată mai mare a concediului, chiar una de o durată egală cu cea a angajaţilor full time.

Miercuri, propunerea a fost adoptată tacit de Senat, prima cameră sesizată urmând ca mai departe, proiectul să treacă la Camera Deputaţilor, forul decizional.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Popescu, Sava sau Isenko? Care e cel mai bun dintre cei trei super-portari ai Universităţii Craiova
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT