Colegiul Medicilor Iaşi s-a autosesizat în cazul femeii moarte după o operaţie de mărire a sânilor

Colegiul Medicilor Iaşi s-a autosesizat în cazul femeii care a murit sâmbătă dimineaţă, în urma unei intervenţii chirurgicale pentru mărirea sânilor, făcută la o clinică privată din municipiu, preşedintele Colegiului, Vasile Astărăstoae, calificând cazul drept "bizar" şi "ciudat".
Romania TV
02 feb. 2013, 16:05
Colegiul Medicilor Iaşi s-a autosesizat în cazul femeii moarte după o operaţie de mărire a sânilor

Preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi, Vasile Astărăstoae, a declarat că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat în cazul femeii care a murit în spital, în urma intervenţiei chirurgicale pentru mărirea sânilor, ancheta fiind făcută de către Comisia de Disciplină a CM.

„Se va analiza atitudinea medicilor în fiecare etapă. Trebuie stabilit în ce măsură intervenţia chirurgicală are legătură cu decesul. Oricum, cazul este unul bizar şi curios. Înrăutăţirea stării de sănătate s-a produs din senin, la mai multe ore după intervenţie”, a precizat Vasile Astărăstoae.

El a spus că se aşteaptă şi efectuarea necropsiei, care ar putea aduce clarificări asupra cazului, precizând, totodată, că ancheta Colegiului Medicilor ar putea dura între două săptămâni şi două-trei luni.

Pe de altă parte, Poliţia Iaşi a deschis dosar penal în acest caz, pentru moarte suspectă.

Medicul Lucian Popa, cel care a efectuat joi intervenţia chirurgicală în cazul femeii, a spus că implantul mamar a fost făcut în urmă doi ani, iar în această săptămână i s-a efectuat o intervenţie de corectare a implanturilor puse.

„Implantul mamar l-am efectuat în urmă cu aproximativ doi ani. La puţin timp a apărut şi o sarcină, fapt care nu era indicat la momentul respectiv”, a declarat medicul Lucian Popa, care a precizat că tânăra nu era însărcinată în momentul operaţiei făcute joi.

Femeia care a decedat era soţia lui Belgian Tănase, fratele lui Cosmos Tănase, liderul unui cunoscut clan interlop ieşean.

Femeia de 30 de ani a fost supusă joi seară unei intervenţii chirurgicale, pentru mărirea sânilor, la o clinică privată din Iaşi, iar după operaţie a intrat în stop cardio-respirator, fiind necesară resuscitarea acesteia.

Ulterior, ea a fost transferată la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, în stare de comă.

Medicul Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi preciza că nu poate spune dacă înrăutăţirea stării de sănătate a femeii se datorează exclusiv intervenţiei chirurgicale la care a fost supusă.

Ea a fost transferată, vineri seară, în stare de comă la Spitalul de Neurochirurgie de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, femeia a intrat de câteva ori în stop cardio-respirator, iar în pofida intervenţiei medicilor, ea a murit în cursul dimineţii de sâmbătă.

„Medicul legist va fi cel care va spune exact cauza decesului. La noi, i s-a făcut un computer tomograf, dar nu am putut trage o concluzie. Tânăra prezenta un edem cerebral şi a intrat de câteva ori în stop cardio-respirator. Nu a mai putut fi salvată”, declara, sâmbătă, medicul Florin Grămadă, purtător de cuvânt al spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

Cadavrul tinerei va fi dus la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, pentru necropsie.

Tânăra era mamă a şase copii. Ea a fost operată la Clinica Omini din Iaşi, fiind la a treia intervenţie de acest gen.

Medicul Lucian Popa, cel care a efectuat intervenţia chirurgicală, susţinea că operaţia a decurs fără probleme.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT