Coloana Infinitului din Târgu Jiu a fost vandalizată

"Coloana Infinitului", opera de artă a lui Constantin Brâncuși, este plină de scrijelituri făcute de turişti. Primăria din Târgu Jiu a fost sesizată în legătură cu această problemă şi a trimis un muncitor să le şteargă.
Iulian Tudor
28 iul. 2015, 06:33
Coloana Infinitului din Târgu Jiu a fost vandalizată

Unul dintre polițiștii locali aflați în Parcul Coloanei Fără de Sfârșit a declarat că turistul care a scris numele „Ady” pe renumita lucrare de artă a fost amendat. „S-a întâmplat în urmă cu aproximativ șase luni. A fost amendat, dar până când polițistul local a ajuns la el, a reușit să zgârie Coloana. Era un turist din Brașov”, a spus unul dintre cei doi polițiști locali, potrivit gorjexclusiv.ro.

Unii turiști consideră că simpla amendă nu este de ajuns pentru cei care mâzgălesc opera de artă. „Batjocoresc o operă de mare valoare. Nu este posibil să facă așa ceva”, a spus o bucureşteancă.

Polițiștii locali spun că în Parcul Coloanei vin foarte mulți turiști și trebuie să se supravegheze tot spațiul verde. „Este o zonă întinsă. Poate că noi suntem atenți la un grup de turiști, dar în spatele unui modul pot să facă și lucruri de acest gen. Ar fi nevoie de panouri de avertizare cu sancțiunile pe care le riscă. Poate că ar trebui pus un șnur în jurul operei, pentru a nu mai avea acces la Coloană”, a spus un alt polițist local.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT