Comisarul european Ylva Johansson: Mă aştept ca România şi Bulgaria să adere deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025

Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, s-a declarat convinsă, marţi, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România şi Bulgaria "se vor bucura de toate avantajele Spaţiului Schengen" începând de la 1 ianuarie anul viitor.
Filip Stan
26 nov. 2024, 20:53
Comisarul european Ylva Johansson: Mă aştept ca România şi Bulgaria să adere deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025

Comisarul european Ylva Johansson a confirmat că România intră în Schengen la 1 ianuarie 2025. „Gândiţi-vă cât de departe am ajuns. Acum cinci ani, extinderea Schengen nu se găsea pe agendă. Atunci când am început mandatul, Croaţia, Bulgaria şi România erau blocate în anticameră, chiar dacă erau pregătite. Comisia a spus că erau pregătite. Noi (Comisia – n.r.) am spus de 13 ani. Parlamentul a spus că sunt pregătite, dar Consiliul în continuare trebuia să ia decizia în acest sens”, a reamintit oficialul european în ultimul său discurs în PE, susţinut în cadrul unei dezbateri despre aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

„Câteodată, însă, schimbările pot veni rapid, dar nu automat. Cu toţii am lucrat din greu pentru a provoca această schimbare, lucrând împreună şi clădind încrederea. În ultimii doi ani, lucrurile au fost esenţiale. Croaţia a intrat în Schengen anul trecut. România şi Bulgaria s-au alăturat, de asemenea, în martie anul acesta, eliminându-se controalele aeriene şi maritime. Şi asta a schimbat viaţa a milioane de cetăţeni (…) Şi acum, iată, facem ultimii paşi şi vor fi eliminate şi controalele terestre”, a spus Ylva Johansson.

Aderarea completă la Schengen: În Bulgaria vom intra fără buletin încă din 1 ianuarie 2025. La intrarea în Ungaria, încă șase luni de controale

Ea a reamintit de recenta reuniune interministerială informală de la Budapesta, prezidată de preşedinţia maghiară, unde miniştrii de interne din România, Bulgaria şi Austria, singura ţară care se opunea aderării Bucureştiului şi Sofiei la Schengen, au ajuns la un acord pentru ridicarea acestui veto.

„Miniştrii s-au angajat să aducă acest punct pe ordinea de zi a următorului Consiliu JAI (Justiţie şi Afaceri Interne – n.r.) din decembrie şi mă aştept ca preşedinţia maghiară (a Consiliului UE – n.r.) să propună Consiliului în decembrie să fie eliminate controalele la frontierele terestre pentru Bulgaria şi România începând cu 1 ianuarie 2025. Mă aştept că aşa se va întâmpla”, a adăugat ea în faţa eurodeputaţilor.

„Am ajuns aici nu doar pe calea negocierilor. Este vorba despre a lucra împreună, de a impune măsuri concrete pe teren, de a reglementa migraţia, de a combate traficanţii şi de a investi împreună în securitatea comună. Iar măsurile, iată, dau roade: Bulgaria şi România s-au alăturat familiei Schengen”, a mai spus oficialul european.

„Mai am doar câteva zile în calitate de comisar. Aşadar, succesorul meu va fi cel care va fi prezent la Consiliul JAI de luna viitoare. Eu nu voi fi prezentă acolo, dar puteţi fi siguri că voi urmări evoluţiile. De asemenea, mi-am pregătit şampania şi puteţi fi siguri că de Anul Nou mă voi gândi la prietenii mei din România şi Bulgaria. Sunt foarte bucuroasă, pentru că au muncit din greu, ani de zile, pentru a atinge acest obiectiv şi sunt foarte bucuroasă că la finalul mandatului meu suntem atât de aproape de această decizie de a ura bun venit întru totul Bulgariei şi României”, a declarat ea.

România intră în Schengen de la 1 ianuarie 2025, dar românii vor mai fi controlați la vămile terestre încă 6 luni după aderare

În final, Ylva Johansson s-a declarat „bucuroasă pentru toţi cetăţenii din Bulgaria şi România”. „Aparţineţi spaţiului Schengen, meritaţi să beneficiaţi de toate libertăţile din spaţiul Schengen”, şi-a încheiat ea discursul.

Austria şi-a arătat recent disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen.

Premierul ungar Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a anunţat la rândul său că miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere şi cu frontierele terestre la spaţiul Schengen.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT