Comisia Europeană prezintă astăzi planul comun de ieşire controlată din izolare

Comisia Europeană va prezenta miercuri planul prin care statele membre UE vor renunţa controlat la măsurile de carantină totală şi izolare instituite din cauza pandemiei generată de noul coronavirus care a făcut ravagii. În Europa, numai puţin de 608 500 de oameni au fost infectaţi cu virusul COVID-19 care a provocat peste 50.000 de decese.
Romania TV
08 apr. 2020, 07:26
Comisia Europeană prezintă astăzi planul comun de ieşire controlată din izolare

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, va organiza astăzi o dezbatere prin videoconferinţă la care vor participa comisarii europeni, în contextul în care anumite state europene au anunţat că intenţionează deja să relaxeze restricţiile instituite din cauza pandemiei de coronavirus, transmite agenţia AFP, citată de RFI.

Atât Austria, cât şi Danemarca au precizat că vor începe să ridice restricţiile începând de săptămâna viitoare, însă vor păstra măsurile de distanţare socială şi spălare frecventă a mâinilor.

Iniţial, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a anunţat o reuniune ce are ca scop elaborarea unei strategii la nivelul blocului comunitar ce prevede măsuri de ieşire din izolare. Ulterior, a anunţat că este vorba despre o dezbatere pe tema „foii de parcurs pentru renunţarea la măsurile restrictive”, pentru a nu transmite un mesaj care să genereze temeri din cauza pandemiei.

„Coordonarea este delicată deoarece statele membre se confruntă cu stadii diferite ale pandemiei. Comisia nu vrea să rişte prin transmiterea unui mesaj de relaxare (a restricţiilor) care ar putea fi interpretat greşit de anumite state membre. Ar fi mai bine să aşteptăm după Paşte”, a precizat un oficial european pentru AFP.

Planul de salvare a economiei în timpul crizei generate de coronavirus e discutat în UE. Corona-obligaţiunile, varianta propusă

Anterior, Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că autorităţile europene consideră important ca statele membre UE să renunţe într-o manieră coordonată la restricţiile impuse prin carantina totală.

În momentul izbucnirii crizei generate de noul coronavirus în Europa, unele state au luat decizii unilaterale, precum interzicerea exportului de echipamente medicale în blocul comunitar, înainte ca autorităţile de la Bruxelles să intervină.

Până marţi, 7 aprilie, la nivelul Europei, inclusiv în Marea Britanie au fost înregistrate 608.500 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, arată datele Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor. Cele mai multe au fost raportate în Spania (135.032), Italia (132.547), Germania (99.225), Franţa (74.390) şi în Marea Britanie (51.608).

Cât despre bilanţul deceselor provocate de COVID-19, nu mai puţin de 51.059 oameni au murit din cauza noului coronavirus la nivelul Uniunii Europene, inclusiv în Marea Britanie. Italia a înregistrat 16.525 de decese, Spania 13.055, Franţa 8.911, iar Marea Britanie 5.373.

Opt decese de coronavirus anunţate, miercuri, în România. Bilanţul morţilor a ajuns la 205

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Destinația de vacanță în care au ajuns Andreea Bălan și Victor Cornea după nuntă. A fascinat-o pe artistă
Capital.ro
Capcana permisului de conducere românesc în Spania. Românilor cu rezidență de peste 6 luni li se poate imobiliza mașina
Playtech.ro
Cum au dispărut 15.000 de lei din telefonul unui client urcat într-un taxi din București. Ce trebuie să faci imediat dacă păţeşti aşa ceva
Adevarul
Scenariul „Eugen Tomac premier” - O mișcare de compromis cu risc în Parlament. Analiștii avertizează: Are legătură cu frica de anticipate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
Putin va fi dat jos de la putere. Gruparea secretă care pregătește revoluția în Rusia
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi