Comisia Europeană va sancţiona Marea Britanie pentru nerespectarea liberei circulaţii a românilor

Comisarul european Viviane Reding a adresat o scrisoare autorităţilor române în care afirmă că CE iniţiază proceduri de infringement împotriva Marii Britanii pentru nerespectarea în totalitate a regulilor UE privind libertatea de circulaţie.
Romania TV
29 ian. 2013, 19:00
Comisia Europeană va sancţiona Marea Britanie pentru nerespectarea liberei circulaţii a românilor

În scrisoarea datată ianuarie 2013 se arată, conform unor surse, că împotriva Marii Britanii sunt iniţiate proceduri de infringement în vederea asigurării transpunerii integrale şi corecte a regulilor UE privind libera circulaţie.

„Una dintre problemele ridicate în aceste proceduri a fost că Marea Britanie nu eliberează muncitorilor din România şi Bulgaria, în primul an în care aceştia muncesc în această ţară, aceleaşi documente ca în cazul muncitorilor din alte state membre„, se arată în scrisoare.

Recunoscând că legile UE permit Marii Britanii să menţină temporar un sistem de permise de muncă pentru lucrătorii din România şi Bulgaria, Comisia a conchis că cei care au permis de muncă au acelaşi drept de şedere ca şi ceilalţi muncitori din UE şi trebuie să le fie emise documentele corespunzătoare de rezidenţă, se mai arată în scrisoarea lui Reding.

Marea Britanie a recunoscut că muncitorilor din România şi Bulgaria trebuie să le fie emise documentele corespunzătoare de rezidenţă potrivit directivelor UE, iar Comisia a cerut detalii de la autorităţile britanice privind timpul de aşteptare pentru obţinerea acestor documente, inclusiv în lumina probelor furnizate de cetăţeni europeni care se plâng de întârzieri.În scrisoare se precizează că răspunsul autorităţilor din Marea Britanie este aşteptat.

Presa britanică a relatat că euroscepticii din Partidul Conservator britanic îl presează pe David Cameron, premierul britanic, să menţină restricţiile impuse cetăţenilor români şi bulgari şi în anul 2014.

De asemenea, presa britanică a relatat, recent, că Guvernul de la Londra ia în considerare, între alte opţiuni, lansarea unei campanii publicitare negative în România şi Bulgaria, în încercarea de a a-i convinge pe potenţialii imigranţi să nu vină în Marea Britanie după anularea restricţiilor, în 2014.

Downing Street a anunţat că Guvernul este hotărât să împiedice un potenţial impact al imigranţilor asupra pieţei muncii, dar a subliniat că Marea Britanie va acţiona în cadrul dreptului la liberă circulaţie în UE. Guvernul ar examina totodată ideea unei campanii publicitare negative adresate unor potenţiali imigranţi români şi bulgari care să combată ideea potrivit căreia străzile britanice sunt „pavate cu aur”.

Măsurile tranzitorii, introduse în 2005, care restricţionează drepturile cetăţenilor români şi bulgari de a trăi şi munci în alte state UE vor expira la 1 ianuarie 2014. În prezent nu există nicio estimare oficială a numărului potenţialilor imigranţi din cele două state. Parlamentari conservatori avertizează că nu trebuie să se repete situaţia de la aderarea Poloniei la UE, când laburiştii au subestimat numărul potenţial al imigranţilor.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Bianca Giurcanu a împlinit 31 de ani! Cum a fost surprinsă fosta concurentă de la Survivor de soțul ei
Fanatik.ro
Franţa – Maroc: gafa anului în direct la Antena 1! Ce a putut să spună reporteriţa despre Mbappe
Capital.ro
Schimbare majoră pentru plăți în Europa. Euro digital intră în linie dreaptă. Când ar putea deveni disponibil
Playtech.ro
Cât costă taxele de drum în Grecia în 2026. Tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu mașina
Adevarul
„Ia ce ai şi du-te şi omoară-i”. Plan de asasinat la comandă în Țăndărei: patru bărbați au deschis focul asupra a doi rivali
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Gabi Mureșan înaintea tragediei. Preotul care a încercat să-l salveze a povestit tot: „Cred că nu mai pot”
iamsport.ro
Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”
MediaFlux
Trump, nr.1 pe lista de asasinate. Statul care e pregătit să-l omoare pe președintele SUA
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?