Comisia Europeană vrea formarea unei echipe de intervenţie pentru dezastre naturale

Comisia Europeană a anunţat, joi, că are planuri să formeze o echipă specială de intervenţie în cazul dezastrelor naturale, numită "rescEU", care să colaboreze cu autorităţile statelor membre UE atunci când este nevoie, informează publicaţia EUObserver.
Romania TV
24 nov. 2017, 07:01
Comisia Europeană vrea formarea unei echipe de intervenţie pentru dezastre naturale

Iniţiativa a fost luată din cauza creşterii numărului de dezastre naturale în anii recenţi, care au afectat ţările europene şi reprezintă o parte importantă din agenda preşedintelui Comisiei Europene, de crea o Uniune capabilă să-şi protejeze statele membre.

Proiectul „rescEU” presupune alcătuirea unei rezerve speciale la nivel european, care să aibă dotări precum avioane de stins incendii, pompe speciale pentru apă, căutare şi salvare urbană, spitale mobile şi echipe medicale de urgenţă, fiind pregătite să intervină în situaţii de inundaţie, incendii forestiere, cutremure şi epidemii.

„Europa nu poate să stea deoparte când statele noastre membre suferă din cauza dezastrelor naturale şi au nevoie de ajutor. Nicio ţară în Europa nu este imună la astfel de incidente, care din păcare au devenit noua normalitate. Când loveşte un dezastru, vreau ca Uniunea Europeană să ofere mai mult decât condoleanţe. Europa este un continent al solidarităţii şi trebuie să fim mai bine pregătiţi decât înainte şi mai rapizi în a oferi ajutor”, a declarat Jean-Claude Juncker.

Propunerea se bazează pe două acţiuni complementare: îmbunătăţirea răspunsului colectiv la nivel european şi a capabilităţilor de pregătire pentru astfel de situaţii.

„Tragedia de vara trecută şi din ultimii ani ne-au arătat că răspunsul nostru actual în faţa dezastrelor şi-a atins limita în formatul voluntar. Provocările pe care înfruntăm au eşuat şi aşa trebuie să facem şi noi. Este o problemă de solidaritate şi responsabilitate comună la toate nivelele. Asta aşteaptă cetăţenii europeni de la noi şi aştept ca guvernele europene şi Parlamentul European să accepte această propunere”, a declarat comisarul pentru Ajutor Umanitar şi Administrarea Crizelor, Christos Stylianides.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
„Ne-a spus că are alte opțiuni”: românul care a jucat contra lui Messi refuză să joace pentru România
Capital.ro
BREAKING NEWS. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Notă de plată usturătoare la o cafenea din Veneția: cât a plătit o turistă pentru muzica ascultată în timpul mesei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol.. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ploile torențiale fac ravagii în Spania. Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost luat de ape, iar transporturile au fost puternic afectate
iamsport.ro
BOMBĂ! David Popovici s-a întâlnit cu legendara Oprah și a postat câteva cuvinte
MediaFlux
Ciucu, întâlnire de grad zero în dosul Primăriei Capitalei | Foto Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte