Comisia Iordache: Prevederea care obliga magistraţii să se abţină de la manifestări defăimătoare, eliminată din Ordonanţa 92

Comisia condusă de Florin Iordache a decis, marţi, eliminarea din Ordonanţa de urgenţă 92/2018 referitoare la modificarea legilor Justiţiei a prevederii potrivit căreia judecătorii şi procurorii erau obligaţi să se abţină de la manifestări defăimătoare la adresa celorlalte puteri ale statului.
Romania TV
04 dec. 2018, 12:17
Comisia Iordache: Prevederea care obliga magistraţii să se abţină de la manifestări defăimătoare, eliminată din Ordonanţa 92

Articolul abrogat prevedea că „judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, în exercitarea atribuţiilor, să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului – legislativă şi executivă”.

OUG 92/2018, care modifică legile Justiţiei şi trebuia să intre în dezbaterea plenului Camerei superioare, a fost retrimisă Comisiei Iordache, pentru a analiza un amendament al CSM, care vizează personalul de la cabinetul membrilor Consiliului.

Potrivit adresei transmise Senatului, semnată de preşedintele CSM, Simona Camelia Marcu, amendamentul propune completarea art. 54 din Legea 317/2004 astfel: „În cadrul cabinetului membrului Consiliului pot fi prevăzute şi posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor. Pe aceste posturi pot fi detaşaţi şi judecători sau procurori la solicitarea membrului în subordinea căruia este organizat cabinetul, care beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru judecătorii şi procurorii detaşaţi. Directorul de cabinet şi consilierii care nu au calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor beneficiază de drepturile salariale prevăzute de lege pentru consilierii preşedintelui CSM”.

Preşedintele Comisiei, Florin Iordache, a precizat, însă, că acest amendament nu poate fi supus dezbaterii în acest for pe motiv că a venit prea târziu şi nu a putut fi discutat şi în Camera Deputaţilor. „A sosit târziu, niciun parlamentar nu şi-o însuşeşte (propunerea CSM – n.r.), nu o putem cuprinde aici pentru că am face ca întreaga lege să fie supusă controlului constituţionalităţii”, a precizat Iordache.

Florin Iordache a arătat că acest amendament ar putea fi introdus într-o altă propunere legislativă.

Raportul Comisiei referitor la ordonanţa 92/2018 urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului, care este for decizional. 

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Fosta soție a lui Claudiu Niculescu, imagine de senzație. Blondina a încins imaginația bărbaților
Capital.ro
Bancnotele de care trebuie să te ferești. Regulă pentru românii care primesc lei sau euro în numerar
Playtech.ro
Parbrize sau parbrizuri, care este varianta de plural corectă? Greșeala pe care mulți români o fac fără să știe
Adevarul
Ce țări europene pot fi lovite de dronele și rachetele iraniene dacă Iranul ar ataca Europa. Care este cel mai mare risc
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Sorin Cârțu l-a făcut praf pe fostul conducător din fotbalul românesc: ”Din cauza fraierului s-a stricat tot!”
MediaFlux
Pensii 2026. Se dau 1000 de lei în plus pentru o categorie de pensionari, după adoptarea bugetului
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj