Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a elaborat un proiect de Cod de conduită al parlamentarilor

Vicepreşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Oana Florea (PSD), a anunţat că membrii comisiei au depus la Parlament un proiect de Cod de conduită al senatorilor şi deputaţilor. Codul stabileşte proincipiile care trebuie să stea la baza activităţii parlamentarilor, fără însă să propună sancţiuni suplimentare faţă de cele prevăzute în Statutul deputaţilor şi senatorilor.
Romania TV
19 apr. 2017, 13:21
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a elaborat un proiect de Cod de conduită al parlamentarilor

„Un astfel de Cod este necesar şi din perspectiva Raportului de monitorizare al Comisiei Europene (MCV), care a solicitat de fiecare dată elaborarea acestui act normativ, în care să fie incluse prevederi clare cu privire la respectul reciproc între instituţii şi la modalitatea de exercitare a mandatului de parlamentar”, se arată într-un comunicat al Oanei Florea.

Ea precizează că prevederile Codului sunt de inspiraţie franceză şi au ca scop creşterea încrederii cetăţenilor în Parlament. ”Adoptarea unui Cod de conduită al parlamentarilor are în vedere promovarea şi asigurarea unei conduite etice, oneste, obiective, care să combată comportamentele contrare eticii şi deontologiei, să statornicească reguli referitoare la drepturi şi responsabilităţi şi să garanteze o apărare împotriva unor comportamente nepotrivite sau abuzive”, a afirmat Florea.

Printre principiile care ar trebui să ghideze activitatea parlamentarilor sunt menţionate independenţa (”deputaţii şi senatorii nu trebuie să fie influenţaţi în exercitarea mandatului lor de nicio altă entitate”), responsabilitatea (deputaţii şi senatorii au obligaţia de a participa la activităţile parlamentare, de a fi în contact cu cetăţenii şi de-aşi exercita mandatul într-o manieră transparentă”), probitatea (”obligaţia să facă cunoscut orice interes personal care ar putea influenţa acţiunile lor publice şi să participe activ la soluţionarea unui eventual conflict de interese în beneficiul interesului general”), exemplaritatea (”deputaţii şi senatorii trebuie să asigure prin limbaj, conduită şi ţinută solemnitatea şedinţelor Parlamentului şi bunul mers al activităţilor desfăşurate”), respectarea reputaţiei Parlamentului şi informarea cetăţenilor, arată News.ro.

În situaţiile în care Codul de conduită este nerespectat, orice deputat sau senator poate depune o sesizare la preşedintele Camerei Deputaţilor sau Senatului care o va trimite Comisiei juridice pentru soluţionare. Comisia are la dispoziţie 30 de zile să elaboreze un raport privind sesizarea care să propună, eventual, şi sancţiunile ce urmează să fie decise de către plen. Codul nu conţine sancţiuni suplimentare faţă de cele deja prevăzute în Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Surpriza U21 a lui Reghecampf pentru FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Greșeala pe care o fac mulți șoferi la volan. Îi poate face să devină mai puțin atenți în trafic: Poate deveni un risc
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT