Comisia privind alegerile din 2009 îi cere din nou lui Augustin Lazăr dosarul privind scrutinul

Preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, Oana Florea, a declarat, joi, că membrii comisiei îi vor transmite o nouă solicitare procurorului general, Augustin Lazăr, în care îi cer dosarul clasat privind scrutinul, urmând să îi ceară şi ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să-şi exercite atribuţiile şi să verifice sarcinile de serviciu ale lui Lazăr. Oana Florea mai spune că raportul final al comisiei va cuprinde şi propuneri de modificare a legislaţiei, astfel încât un astfel de for să aibă pârghiile legale necesare pentru a-şi atinge obiectivul, existând posibilitatea să se impună şi sancţiuni pentru cei care refuză să vină la audieri.
Filip Stan
10 aug. 2017, 11:34
Comisia privind alegerile din 2009 îi cere din nou lui Augustin Lazăr dosarul privind scrutinul

Preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, Oana Florea, a afirmat joi, la Parlament, că raportul final al comisiei va cuprinde şi propuneri de modificare a legislaţiei, astfel încât un astfel de for să aibă pârghiile legale necesare pentru a-şi atinge obiectivul, existând posibilitatea să se impună şi sancţiuni pentru cei care refuză să vină la audieri.

„Am decis că, având în vedere că această comisie de anchetă a dat naştere la trei decizii ale CCR care au creat practic precedent şi au instituit pincipiul colaborării loiale între instituţii, faptul că acele anchete – judiciară şi parlamentară – pot coexista, care a statuat cu privire la obligativitatea persoanelor să se prezinte, şi alte asemenea, deciziile CCR vor fi prinse într-o propunere de modificare legislativă şi se va face vorbire despre aceasta în raportul final. Asta s-a votat astăzi”, a spus Oana Florea, conform News.ro.

Întrebată ce modificări legislative propune, deputatul PSD a răspuns că o comisie de anchetă trebuie să aibă pârghiile legale necesare pentru a-şi atinge obiectivele.

Preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, Oana Florea, a declarat, joi, că membrii comisiei îi vor transmite o nouă solicitare procurorului general, Augustin Lazăr, în care îi cer dosarul clasat privind scrutinul, urmând să îi ceară şi ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să-şi exercite atribuţiile şi să verifice sarcinile de serviciu ale lui Lazăr.

„O a treia propunere care a fost votată, o revenire cu o solicitare către domnul Augustin Lazăr pentru a ne pune la dispoziţie o copie după dosarul, cercetările privind posibilitatea de fraudare a alegerilor din 2009, având în vedere poziţia CSM, deciziile CCR date în speţă”, a spus Oana Florea.

Întrebată dacă membrii comisiei vor cere sancţionarea lui Augustin Lazăr, în cazul în care va refuza în continuare să transmită dosarul, deputatul PSD a afirmat că o decizie în acest sens va fi lăsată la latitudinea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

„Astăzi nu s-a solicitat sancţionarea, astăzi s-a votat ca ministrul Justiţiei să-şi exercite atribuţiile, dânsul are atribuţii în a verifica şi cum îşi exercită sarcinile de serviciu procurorii conform Legii 304 şi vom lăsa la latitudinea acestuia ce decizii va lua. Noi doar vom face vorbire despre poziţia CSM, poziţia CCR şi legislaţia în vigoare, pentru că este clar că documentele din dosarul respectiv nu au nicio problemă în a intra în posesia noastră, având în vedere că noi nu intenţionăm să le dăm publicităţii, doar vrem să tragem nişte concluzii în raportul final”, a răspuns preşedintele Comisiei de anchetă.

Oana Florea a ţinut să precizeze că nu se doreşte controlarea activităţii Parchetului.

Membrii comisiei au mai decis, în cadrul şedinţei de joi, să trimită o adresă şi Guvernului, în care să solicite informaţii cu privire la destituirea şi numirea de prefecţi la momentul alegerilor prezidenţiale din 2009.

„O adresă prin care solicităm Secretariatului General al Guvernului detalii cu privire la destituirea şi numirea de prefecţi după ce domnul ministru Nica a fost demis la momentul respectiv”, a spus Oana Florea.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a scris, luni, pe Facebook, cu privire la solicitările Parchetului către CSM, de a fi sesizată Curtea Constituţională în privinţa disputei apărute pe tema documentelor solicitate de Comisia de anchetă a prezidenţialelor din 2009, că, în virtutatea principiilor constituţionale, activitatea acestor Comisii nu poate fi afectată de nicio „acţiune sau inacţiune”, poziţionându-se astfel împotriva demersului Ministerului Public.

„Loialitatea constituţională, constând în ataşamentul faţă de regulile, principiile şi valorile constituţionale, exclude orice acţiune sau inacţiune de natură să afecteze activitatea unei comisii parlamentare!”, a scris ministrul.

El face referire la refuzul Parchetului de a pune la dispoziţia Comisiei parlamentare de anchetă a unor documente care vizau cercetările efectuate în dosarul privind prezidenţialele din 2009, clasat de procurori.

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 a solicitat în 11 iulie Parchetului instanţei supreme dosarul deschis şi clasat, în urma afirmaţiilor lui Dan Andronic.

Pe 14 iulie, Parchetul a transmis Comisiei de anchetă privind alegerile din 2009 că nu poate da curs solicitării acesteia de a-i fi transmis în copie dosarul referitor la scrutin, invocând prevederi constituţionale, decizii ale CCR, dar şi faptul că activitatea unei comisii de anchetă parlamentară şi o anchetă judiciară nu pot interfera.

Procurorul general Augustin Lazăr a transmis, luni, o sesizare preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, solicitând ca CSM să spună dacă poate fi trimis Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, în copie, dosarul în care s-a dispus o soluţie de clasare care vizează infracţiuni pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. De asemenea, procurorul general cere CSM să analizeze posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale privind un posibil conflict juridic între Parlament şi autoritatea judecătorească.

În replică, preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 a înaintat CSM o scrisoare prin care solicită respingerea cererilor formulate de Ministerul Public.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Latura mai puțin cunoscută a lui Lionel Messi. Gesturile superbe făcute de-a lungul timpului pentru angajații federației și relațiile cu tinerii colegi
Capital.ro
Alimentul care îți protejează creierul și inima, dezvăluit de Mihaela Bilic! Trebuie consumat din plin în toamnă
Playtech.ro
Prognoza meteo până în noiembrie. Vin surprize de la vreme, unde va fi mai cald decât în mod normal
Adevarul
Marius Lulea contestă motivele excluderii sale din AUR: provocarea lansată către George Simion și Dan Dungaciu
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Suspectul în cazul morții Valentinei a ajuns în arestul IPJ Vâlcea. Ce urmează acum pentru bărbatul de 30 de ani
iamsport.ro
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
MediaFlux
Calendarul plăților pentru alocații și indemnizații în luna octombrie. 7 milioane de persoane beneficiază de aceste drepturi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte