Comisia SRI din Parlament îl audiază astăzi pe fostul ofiţer Daniel Dragomir

Preşedintele Comisiei de control a activităţii SRI, Claudiu Manda, a declarat, marţi, că audierile în comisie continuă miercuri cu a treia audiere a fostului locotenent-colonel SRI, Daniel Dragomir, fiind chemat şi fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Ovidiu Puţura.
Filip Stan
18 oct. 2017, 05:32
Comisia SRI din Parlament îl audiază astăzi pe fostul ofiţer Daniel Dragomir

Ulterior, o nouă şedinţă a comisiei va fi convocată pentru joi, când este programată Elena Udrea.

„Joi va fi prezentă la comisie, doamna Elena Udrea şi rămâne ca săptămâna viitoare, dintre cei pe care i-am anunţat în prima etapă, să-l invităm pe domnul Traian Băsescu, să stabilim cu dânsul. Mi-a confirmat că va veni la comisie, a aşteptat să-i vină adresa scrisă, dar am înţeles că joi nu este în ţară, motiv pentru care nu putem să facem audierea joi, ci o să o facem săptămâna viitoare”, a precizat Manda.

Programul audierilor viitoare a fost anunţat de către Claudiu Manda încă de săptămâna trecută, pe 12 octombrie. „Săptămâna viitoare intenţionăm să-i invităm la comisie din nou pe Daniel Dragomir, Elena Udrea, Traian Băsescu şi domnul Puţura, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei. În cadrul discuţiilor cred că au apărut elemente pe care cred că le putem lămuri (….) cu aceşti invitaţi”, a declarat preşedintele Comisiei pentru controlul SRI, Claudiu Manda.

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir a prezentat, în septembrie, Comisiei parlamentare de control al SRI o listă cu 65 de persoane care ar trebuie audiate în comisie şi care ar putea să-i probeze afirmaţiile, pe listă fiind politicieni, ziarişti, oameni de afaceri şi cadre ale SRI.

”În susţinerea afirmaţiilor sale, domul Dragomir a lăsat la comisie o listă de 65 de persoane, însemnând ofiţeri activi SRI, ofiţeri inactivi ai Serviciului, persoane din media, din mediul politic şi din cel economic, persoane pe care domnia sa le indică să le invităm la comisia SRI şi să punem întrebări pentru a proba lucruri pe care domnul Dragomir le spune”, spunea Manda.

Dragomir a fost audiat de două ori de către Comisia SRI. „Au continuat discuţiile pe tema abordată anterior, pe ceea ce am numit culoare media, al doilea subiect – culoarele justiţiei – am prezentat elementele pe care le cunosc, am pus la dispoziţia comisiei documente şi se va stabili un calendar, probabil în cursul săptămânii viitoare va fi o nouă audiere. Am prezentat documente care să îmi susţină declaraţiile. Data trecută am prezentat o listă de 65 de persoane care pot confirma sau infirma ce am spus eu. Am venit în faţa comisiei, la solicitatea comisiei şi sunt audiat în calitate de martor. Îmi fac datoria de cetăţean”, a declarat Dragomir după a doua audiere.

Prima persoană audiată de Comisia SRI după Dragomir a fost omul de afaceri Sorin Strutinsky. Acesta a dat detalii în legătură cu informaţiile potrivit cărora DNA a desemnat două unităţi a SRI ca beneficiari secundari ai interceptărilor, în cadrul dosarului care îi vizează pe Radu Mazăre şi pe el personal. Strutinsky a a susţinut că a fost interceptat timp de cinci ani, de către „binomul SRI-DNA”, în baza unor madate pe siguranţă naţională.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
MM Stoica, dezvăluire şoc: „Am probleme de sănătate reale! Mi-a sărit glicemia la meci, a luat-o razna!”
Capital.ro
Armata europeană, susținută de 82% dintre români. România, printre țările fruntașe în clasamentul european
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie la 58, 59 sau 60 de ani. Ce prevede legea și cum se calculează reducerea vârstei
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Delegația Invest Qatar, vizită la București la inițiativa omului de afaceri Dragoș Dobrescu! România și Qatar consolidează legăturile economice într-un eveniment de gală
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România